Când mi-a luat caietul de pe bancă, mâinile ni s-au atins. Cred că a simțit și ea flashul, căci a zăbovit mai mult decât de obicei. Destul cât să-i zăresc sânii, prin deschizătura bluzei. Uh, iar nu și-a pus sutienul. Gata, o să-i mărturisesc. Ce contează cei câțiva ani dintre noi? Acum îi pândesc pe amândoi din toaletă. Ea plânge, el înjură ca un birjar. Normal, și-a găsit mașina cu toate roțile înțepate. Trebuie să ascund șurubelnița. O mai avea amprente după ce-am șters-o cu hârtie igienică?
Lucian Domșa
Era student la Seminarul Teologic, și-a-nceput ea povestea. Slab ca un țâr și deșirat ca o prăjină. Odată ne-am intersectat și mi-a zâmbit într-un fel ciudat. M-a căutat ziua următoare. Colegii lui, popii, l-au numit Agheasmie, din cauză că de Bobotează a sărit gol pușcă în Mureșu-nghețat. Mi-a recitat din Nichita Stănescu, zicea că poetu' bea doi litri de votcă în fiecare zi, iar el poa' să bea trei și nu se-mbată. Am vrut să-l evit, dar m-a urmărit neîncetat și m-a-ntrebat de vreau să fiu preoteasa lui.
Ana Maria Dobre-Nir
Am petrecut o noapte întreagă plimbându-ne pe străzi. Nu puteam să cred că abia o întâlnisem, dar cu ea de mână, mă simțeam acasă. Un acasă, pe care-l căutam poate de mii de ani. Cum a răsărit soarele, mi-a spus că, din păcate, ea se grăbește pentru că trebuie să ia un avion. Am sărutat-o atunci și i-am spus la ureche. Eu sunt perechea ta pe Pământ, poți să te urci în avion, dar de cum își va începe decolarea, vei realiza că nu poți trăi sau chiar respira fără mine. Mi-a zâmbit și-a plecat. Apoi, scrisoarea.
