În cele ce urmează, Florin Iaru a formulat câteva gîndulețe (nu gânduri) după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Distanța de la mine la mine și Anarhie și iasomie - toate textele aici.
*
Mărturisesc de la început că nu prea mi-au plăcut ultimele două calupuri de povestiri. Ca să fie clar de la început de ce nici nu prea am evidențieri.Însă, de data asta, cred că nu e vina autorilor și am să explic de ce. Noi toți, cînd scriem, ne povestim pe noi înșine. De aceea, cînd cineva îți dă o temă, rotițele vesele din celulele cenușii se pun în mișcare și mixează titlul cu memoria afectivă. Ei bine, cred că taman titlurile acestor două buchețele au ucis orice boare de vînt. Vă mărturisesc cinstit că Distanța de la mine la mine e un titlu imposibil, snob, vag și pur speculativ intelectual, iar nu literar. Eu n-aș fi scris, de exemplu. Pentru că nu e nici o poveste acolo. Iar Anarhie și iasomie este un alt titlu care stă într-un arbitrariu fără speranță. Dacă schimbi orice termen sau chiar pe amîndoi, ai de a face cu aceeași secvență aleatoare: Malahie și simbrie, Ie și dă-mi-o mie, Simbrie și datorie, Siminichie și pălărie. Și nici aici n-aș fi avut nimic de scris. Unde mai pui că primul titlu, ăla cu minele, e moartea literaturii din fașă, pruncucidere în chinuri. Cînd scriem, avem un scop și tocmai de aceea, nu orice zboară se și mănîncă. În locul multor autori aș fi tăcut. Pentru că, repet, nu aș fi avut nimic de spus. Nu e musai să scrii ca la teză. Trebuie să-ți și placă ceea ce faci. De aceea, sfatul meu e ăsta. Nu te inspiră titlul, nu îți spune nimic, nu te face curios? Nu scrie nimic și așteaptă altul la rînd, să muște din cîrlig.
Și vă întreb, ați încercat ceva mai banal? De exemplu Șurubel și piuliță, Măslina-n brînză, Iubește și fugi, Suferințele unei dileme îndrăgostite, Se închide o ușă, Un pat cu vîsle, Lunga vară a unui fulg de zăpadă, Cisterna cu stele, Caietul adolescentului uituc, Dragoste lungă de-o seară, Pisicile vin de pe Marte, Un băiat iubește o fată, Un bătrîn fuge de la azil, Un cîine adoptă un om sau, de ce nu, Mobilă și durere etc. etc. Ceva care să conțină in nuce o poveste, nu un eseu!
Bun. Acestea fiind spuse, să le luăm la rînd pe cele cît de cît mai bune și pe cele mai puțin bune:
Distanța de la mine la mine
Dan Cazacu
7.646 km. Cam asta e distanța de la mine din New York la mine în București. Cum zboară vulturul. Dacă schimbi avioane undeva, chiar ceva mai departe. Mă plimb prin Central Park, postez poze sub titlul În Herăstrău. Pentru că mă simt acasă la mine în cel mai mare parc al celui mai mare oraș din țară. Încep să mă sune prieteni din București, sau să îmi trimită mesaje. Marți am o conferință, vii? Putem ieși în seara asta la o bere, dacă ai timp. Luni seara are Ada Milea un concert, am putea merge. E mică lumea. - nu e genială, dar e, totuși, o idee despre globalizare și prietenie. Se putea scrie / începe mai bine. Aș vrea să zbor, dar rana din titlu nu mă lasă. Finalul e cel mai tușant. Adaugă sare, piper și melancolie.
Distanța de la mine la mine
Monica Bologa
Atât de tare ne-am certat încât am explodat. Capul mi-a ajuns la vreo șapte metri de picioare; în dinți aveam o bucată de inimă lipită de-o plombă. O mână mi s-a agățat de-o creangă de nuc și la prima rafală de vânt mi-a zburat de pe ea brățara de aur. O altă mână, nu știu cum, a aterizat la Dumnezeu în cap și-acolo a rămas. Zicea că simte o atingere divină. După ce m-a părăsit, am început să mă reasamblez, zi după zi, bucată cu bucată. Sunt patru luni de când a plecat iar eu nu-mi găsesc nicăieri brățara. - începutul și mijlocul sînt bune, autoarea mixează explozia și merge pe logica ei implicită. Sfîrșitul, însă, scade, pentru că îi lipsește "un nu știu cum și un nu știu ce".
Cam atît. Acum, despre exagerațiuni (nu e nimic grav). Pe scurt, mult, mult mai puține gogoblerize, în general, pasabile, dacă nu sîntem foarte exigenți (sîntem?):
Sunt trează în visul meu suprem (e, totuși, o fetiță de 9 ani, chiar dacă, la sfîrșit, nu mai e)
mă scutură un glas iritat
fluturii i-au zburat din păr și-au rămas înțepeniți în aer ca un nimb de secunde, desenând momentul separării iubirii de trup
În tren am locul cu vedere la dor, spre el mă îndrept cu nerăbdare
Conștiința sinelui se retrage din corp, vid. Singurul simț treaz e auzul ce îi urmează zborul haotic.
Anarhie și iasomie
George Dometi
Unde? În pădure. Cine? Pădurarul. Ce? Tăia. Cum? Cu toporul. Unde, cine, ce le deducem cu măiestrie prin sintagma. Eh, era verdele ciopârțit de o mână pricepută. Cum-ul nu-l eludăm, îl descriem fără prea multe încărcături. Sevă împrăștiată, frunziș alandala, crengi și scoarțe răvășite de tăișul de oțel. Spațiul strâmt a fost creat. Vedem un bocanc ce calcă flori aromatice din specia celor ce cresc cățărându-se pe alte plante. În urma pădurarului parfumul florilor se amestecă cu transpirația lui. - joaca pe corzile regulilor e haioasă, doar că poanta finală e din altă poveste. Nu are rotunjime finalul - și nici cine știe ce surpriză.
Anarhie și iasomie
Georgiana Gabriela Fodor
În landul Cucurbia, provincia Castravencia de Nord, florile de coacăz răspândiseră într-o seară zvonul că Mâna divină semănase o sămânță străină din care se va ridica un rege mare. Se îngrozeau doar la numele Fabio. În noaptea aceea, cornișonii rupseră lujerii, se aruncară pe pământ și porniră o revoltă. Robotul de bucătărie le promise că îi va ascuți pentru bătălia cu Invizibila Mână. Scuipară câteva semințe, dar când ajunseră sub tufa de iasomie, împietriră. Câțiva se agățară de ea, fermecați. - probabil că singura ieșire din capcana unei teme atît de aride sînt joaca, gratuitatea, fantasticul ironic.
Anarhie și iasomie
Siranuș Hakobian
Nu aș rata nicio înmormântare de vară - atît. Restul nu e la înălțimea acestei frumoase deschideri.
Anarhie și iasomie
Arthur Ianoși
My dear Lilith. De ce pisici portocalii scriu în engleză?, își zise Bărbosu, ștergând cu o bucată de (sugativă) nor(oasă). De când ai plecat, aici e jale.
Anarhie și iasomie
Lucian Domșa
Majestatea Sa n-o să plece că vrei tu. - atît. Doar atît sună bine.
Hai și cu micile exagerațiuni sau împiedicături (nu căutați cuvîntul, nu există).
Devitalizat, a căzut în capcana monotoniei, a burții pline și atât.
Duc o herghelie doar noaptea la mansardă, ce o adapă când vitraliile-și preling culorile umede... se scurg famelic...
În vuietul mulțimii se-mpletesc mii de speranțe
o anarhie scăpată de sub control (ăăă, hmm, hmm - anarhia controlată nu e anarhie)
Străinul ce privea hulpav
ochii căutau hulpavi sursa zgomotului (e un ecou pe aici)
Te-ai scurs de tine
am pătruns-o, despicând-o falic - fără ironie, Dan Alexe ar semna-o pe asta, chiar dacă intenția era, evident, ironică.