13.01.2025
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2024, grupul are 13.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

În cele ce urmează, Mihai Buzea (n. 1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus nouă romane. Cel mai recent: Tarot la Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Sunt varză, Aici mă ascund, O nouă speranță și Plăpând - toate textele aici.

*
În 1994 am mers la patinoarul Floreasca. Mă invitase o colegă de facultate, Diana Nicolae pe numele ei, o bucovineancă fătată direct în patine, zbura pe gheață de ziceai că-i Katarina Witt, în timp ce eu am căzut de patru ori în trei minute. Două trânte pe față, două pe spate. Mi-am spart nasul, bărbia, noada și una dintre cele două urechi - nu mai știu care. În 2019 am emigrat în Belgia, iar Diana Buzea, fetița mea, a început aproape imediat lecțiile de patinaj cu frumoasa Annaelle (o zeiță!). Am refuzat să. Am întors urechea cea fudulă la fetița mea ("Hai, tati, și tu! Hai, că înveți! Hai, tati, nu mai fi așa fricos!"), că încă mă bântuia Floreasca. Dar duminică, 5 ianuarie 2025, s-a umflat orezu-n mine, m-am aventurat pe gheață și uite că n-am murit. Nici măcar n-am căzut. Am pășit cum am putut, târca-târca, șapte ture (Patinoire Poseidon Schaatsbaan - așa îi zice locului respectiv, în caz că interesează pe cineva, sper că nu), și toată paguba a fost o umbră de febră musculară... caca-maca.

Aud că maestrul meu venerat, domnul Florin Iaru, vă dă iar și iar același sfat: "Scrieți despre ce știți!". Eu nu zic să nu stați în seiza în fața maestrului; și-a câștigat acest drept. Cu asupra de măsură - admit! Eu altceva vă zic: scrieți despre chestiile la care NU vă pricepeți! Fiți obraznici cu voi înșivă! Împingeți ambiția, aronganța și tupeul până la limită și dincolo de ea! Dar știți de ce? N-aveți nimic de pierdut. Ci totul de câștigat! Nu mai fiți așa cuminței! Dați drumul iepelor sirepe! Ce? O să vă confiște Iaru boii de la bicicletă?

La tema Plăpând am fost cam frustrat, vă zic cinstit, că n-am avut marfă multă și de calitate. La tema cu varza m-ați înnebunit! V-ați scremut să îndesați cuvântul "varză" în texte, de parcă eu sunt efectiv sărman în duh și n-aș fi știut să-l citesc printre rânduri - sugerat, adică! La O nouă speranță ați fost exagerat de sfioși, ba aș putea spune chiar sfioșei; e, și ce dacă nu există cuvântul ăsta, uite că l-am inventat eu acuma, na! Iar la Aici mă ascund ați mers, fără să știți unii de alții, cam pe aceleași poteci. De asta mă văd silit să aleg uneori nu cele mai corecte texte, ci cele care îndrăznesc să iasă din pluton, care au curaj să se joace, să plonjeze dincolo de "evidentul" temei date.

Ori de câte ori simt că mi s-a luat de toate, îmi recit singur, în șoapte, terțina învățată de la Sorin Matei (profesor de Krav Maga, n-avea el treabă cu literatura cum nu-s eu popă): "Provoacă-te în fiecare zi. Bate-te cu cei mai tari ca tine, nu cu cei mai slabi. Respectă-i pe toți" (vii și morți, născuți și nenăscuți, muritori și zei, bărbați și femei, copii și adulți, heterosexuali și homosexuali, săraci și bogați, deștepți și proști, religioși și necredincioși, animale, oameni sau arbori - nota mea. Sorin Matei n-a făcut niciodată o asemenea enumerare. El era cu bătaia).

Duminică, 19 ianuarie 2025, îmi voi pune iar patinele în picioare. Și dac-am să cad, ce? Mă ridic și merg mai departe. Vă sfătuiesc să faceți la fel. Exact la fel.

Sunt varză
1. Aștept în anticameră. Mă foiesc pe scaun rușinată. Am nevoie de semnătura Lui deși, prea puțin m-au interesat cele sfinte, spre deloc. Îmi vine rândul, intru. Fără să-L privesc încep să-I turui. Despre visele-cârje ce le-am pus în litere să-mi fie suport la drum. Așa m-am trăit și-s mulțumită. Și, doresc aprobare să intru-n gradină. ÎL aud oftând, zicând: Măi fată, tu te-ai sinucis cu fantezii. Ca alde tine am podul plin și n-am o capră să le rumege. Du-te-n pustiu. Petru, să intre următorul. (Florina Hegedüs)
Foarte bun text cu puțin prea multe erori neforțate. Florina, caprele nu rumegă, că nu-s vaci sau bivolițe. Când ești izgonit de la poarta Raiului nu ești trimis în pustiu, ci Dincolo. Nu Dumnezeu se ocupă de triajul de la poartă, ci sfântul Petru. După "privesc" era necesară o virgulă, iar după "Și" n-are ce căuta o virgulă. La "gradină" lipsește o diacritică - regret obștesc. De ce i-am dat textului primul loc? Simplu: este singurul text bun care nu conține cuvântul "varză"!

2. Fetița iubea terenul viran. Acolo trăia. Liniștit, pașnic, îi dădea o stare de bine. Ce dacă era groapa de gunoi? Stătea de vorbă cu el și el avea daruri. Prima carte citită, primii pantofi, puțin găuriți, chiar o rochiță, un pic pătată, după ce i-a povestit fetița cu chibrituri. A plecat la școală. Abia aștepta vacanțele să-și vadă prietenul. Apoi, cursuri în străinătate. Când s-a întors nu a mai recunoscut câmpul. Era frumos, curățat, arat. L-a îmbrățișat. El plângea. M-au plantat cu varză. Nu mai am ce să-ți ofer. (Cristina Daniela Dumitru-Pascal)
Propun alt final. În loc de "M-au plantat cu varză. Nu mai am ce să-ți ofer.", propun "M-au cumințit. Nu mai am ce să-ți ofer." Ce zici, Cristina Daniela?

3. Am văzut varză în piață. Mi-am amintit de tata. Pe timpul ăsta trebuia să mergem să cumpărăm varză. Îl apuca operațiunea asta fix când aveam cea mai multă treabă la serviciu. Dacă îi spuneam că vin mai târziu, era în stare să ia taxiul și să se lupte cu sacul cu varză. Tata punea varză la murat. Era cea mai bună. Când eram copil, am tăiat tubul cu care o vântura ca să-mi fac tuberman. Nu m-a certat. A doua zi s-a dus și a cumpărat alt tub. Ce dor îmi e de-o varză murată. Și acum am treabă la serviciu. (Florentina Ghițescu)
Florentina, aici ai respectat punct cu punct ceea ce v-am învățat: ai scris din hara. Păcat că nu știu eu ce înseamnă "tuberman"! Strict personal: mi-aș dori ca fiicei mele să-i fie cândva dor de mine așa cum îți este ție de tatăl tău.

4. Eram îndrăgostit în secret și mut ca un pește. Mi-era imposibil să-i cer prietenia, cum se zicea în anii ăia. Auzeam, la modul admirativ, despre câte-un X, cum i-o ceruse nu știu cărei fete din cartier, dar mie mi se părea banal. Dădeam ture cu bicicleta pe strada ei și, uneori, o vedeam în curte. Dacă venea la poartă, inima îmi trimitea valuri de căldură în corp, iar dacă cineva mi-ar fi unit coșurile de pe față, cum uneai, în cărțile copilăriei, punctele cu creionul, ca să descoperi imaginea, ar fi ieșit o varză. (Camil Popescu)
"iar dacă cineva mi-ar fi unit coșurile de pe față, cum uneai punctele cu creionul în cărțile copilăriei, ar fi ieșit o varză." - atât. Restul e bine, este emoție.

5. Mare tragedie înainte de Crăciun. Mama își rupsese mâna, tata fusese plecat și n-a apucat să pună varză la murat. Perspectiva era a unei crize profunde la masa de Crăciun, din cauza lipsei de sarmale. Nu acceptau să cumpere varză murată de la piață că nu e bună, că nu știu ei ce-au pus țăranii în butoi etc. Drept urmare, în conspirativitate, am cumpărat varză murată din piață, de la un nene din Botoșani și am făcut eu sarmale, așa cum scrie la Cartea de bucate. Zece ani au vorbit despre acele minunate sarmale. (Aurelian Țolescu)
Text complet lipsit de imaginație, un adevărat text Țolescu: "am trăit atâtea, că eu n-am nevoie să imaginez nimic! Sunt reporterul propriului meu trecut - e prea destul!". Îmi place aroganța, domnule Țolescu, da. Păi ce mama zmeilor! Cu sfiala n-ajunge nimeni nicăieri.

5. (Ex aequo): Mă trezesc buimacă, alerg după tramvai, stau într-un picior pe scară, întârzii, șeful se încruntă, m-așez la calculator, casc de-mi trosnesc fălcile, cineva întreabă ceva, nu înțeleg nimic, ah, ce-aș dormi cu capul pe birou, altcineva îmi arată o diagramă, mi-e poftă de plăcintă, ba nu, plăcinta-i dulce, ar merge ceva acru. Castraveți murați, gogonele-n saramură, borș de putină sau măcar lămâi. La cinci rup ușa, am o întâlnire. Moare, să-mi cauți moare, îi strig soțului din prag când ajung acasă. Și da, e băiat. (Carmen Ecaterina Ciobâcă)
Făcusem deja selecția, dar cum să las pe dinafară dulceața asta de text? Auzi, moare!

Aici mă ascund
1. Soldățelul verde trebuie să scape din nou din debara, câmpul de luptă de zi cu zi. E singur împotriva celorlalți soldăței. Trece de prima linie, apoi își face scut din trupul unui inamic răpus și ajunge să învingă o armată întreagă. La final, trebuie să se lupte cu cel mai puternic, un general care arată la fel ca el, doar că are un braț lipsă. Ies din debara și îmi pun eroul lângă poza cu bărbatul în uniformă de militar. Ar fi fost mai bine ca tata să fie agent de pază, așa cum e tatăl lui Petruț. (Vlad Mușat)
Foarte bine. Text bronz. Rotund. Idee, execuție, tot. Bravo, Vlad!

2. (Aici mă ascund) în tranșeea plină de mocirlă. A venit toamna, plouă. Închid ochii și visez, e soare, mă plimb prin lumea cea de pe urmă, e pace, privesc în jur, puțini oameni, fără electricitate, fără I-foane, îmi văd nevasta, deretică prin casă, avem două capre și un măgar, un copil se bălăcește în copaia de lemn, ne tăvălim de râs, nevasta răstoarnă mămăliga pe un fund de lemn și-mi face cu ochiul. Mă trezește bubuitul unei bombe, două blocuri și o biserică sar în aer. Suntem în teritoriul cucerit de la ruși. Îmi continui visul. (Ana Ludușan)
Credeam că-s singura persoană care știe că nu numai în Republica Moldova și în România se mănâncă mămăligă în draci, ci și în Ucraina. M-am înșelat. Bravo, Ana, bien joué!

3. Nu am avut niciodată noroc în dragoste, poate doar cu Cătălina, dar și ea m-a părăsit într-o Joi dimineață. S-a dus după cafea și cafea s-a făcut. Încă mai are un raft de haine la mine în dulap. De ce a plecat? Poate dacă luam eu cafea mai stătea, mereu îi lipsea câte ceva femeii ăleia. La păcănele în schimb, uneori am noroc, mai iau un bonus sau o specială, oricum nu sunt dintre ăia care pierde chiar tot timpul. Știu că mă ascund în zadar de eșecuri că și aici vin peste mine, dar măcar nu mă mai judecă nimeni. (Tavi Tone)
Splendid. Ne putem ascunde nu numai în alcool, droguri, random sex, pescuit sau ore suplimentare la muncă, ci și în păcănele. De ce nu? Viața fără dragoste e ratată oricum, așa că ce mai contează sub-plapuma pe care ne-o tragem peste cap, închidem ochii și luăm poziția fetală? Slot-machine rules! p.s. De ce "Joi" și nu "joi"? E vorba de acea joie care i-a schimbat total viața? Unica joie care a contat vreodată, de atunci încolo?

4. De ce-mi spui unde, zice plictisit cu ochii în laptop. Pentru că am stat jumătate de oră ascuns și nu m-ai căutat. Am treabă. Atunci de ce m-ai luat la tine? Maică-ta a zis că e rândul meu duminica asta. Mă plictisesc, alți copii se duc în parc cu tații lor. Nu începe iar, că te plesnesc. Băiatul a început să plângă încet. Nu te mai smiorcăi că vine să te ia la cinci. Odată am să mă ascund și n-o să mă găsească nimeni. E patru, poți să taci o oră? După două săptămâni de căutări au găsit părți din el într-o pădure. (Nic Ularu)
M-ai ucis, Nic. Scriu o carte despre un băiețel care n-are tată. Îl cheamă Akif. Îți dai seama, puneam textul tău pe primul loc, dar pe urmă îmi ieșeau vorbe. Că umblu cu favoritisme, că fel și fel... am mers pe burtă, mai bine așa. Textul e foarte bun, bravo! Continuez!

5. Ploaia începu brusc, ca și cum Universul voia să șteargă măcelul. Când ne-au atacat, tocmai începuse nunta. M-am prefăcut mort și m-am întins pe podea. Satul vuia a durere. I-am auzit râzând. Ce mai voiau? Nu mai aveam nimic. Am rămas un timp nemișcat, bătând în gând ritmul de ploaie. Am zâmbit. Am scăpat de data asta. Amorțit, m-am ridicat din spatele unchiului. Ce gaură mare are în piept. Sper că ea, atât de frumoasă, să fi scăpat. M-am furișat până în casă. Maria, cu fusta ridicată, mă privea fix și rece. (Caterina Tudorache)
La prima lectură mi-a scăpat cuvântul esențial al textului: "nunta". Bine că citesc de trei-patru ori fiecare text! În ce-l privește pe acesta: repet, literatura e făcută din moarte, dragoste, cruzime, râset, boală, pierdere și suferință. Nu din aripi de îngeri. Aia-i religie, e altă artă marțială... voi s-aveți mereu în vedere că nimeni nu citește ca să se convingă că e mai bine să fie bine, ca să nu fie rău.

5. (Ex aequo): Poet retard cu duhul al plebei proletare, simt nevoia să declam sloganuri marxiste cam o dată la 17 minute, Nu din convingere, ci din spirit de frondă, din care mai am puțin, pe fund, într-o sticluță. Iarna ies la colindat în curte cu prietenul meu, C. Ghe. Vara, stăm pe băncuță, bem ceai cu rom, dând cu o bâtă de plop în temelia capitalismului. Stalin și poporul rus, a băgat spaima-n burgheji. Mă scuzați, am compilat. Oricum, aici m-au ascuns. Hitler e la 2, Napoleon la 6. Einstein la 9. Salut. (Răzvan Drăgoi)
Am avut odată un unchi internat la ospiciu, unul Gicu, unchiu' Gicu. Mama gătea și eu îi duceam mâncare cu sufertașul, că era comunism, toată lumea făcea bani din mâncarea nebunilor și din cea a orfanilor. Stăteam până termina de mâncat, ca să iau sufertașul înapoi. Atunci am făcut cunoștință cu lumea fascinantă a dușilor. Șase luni am avut parte de dialogurile și mai ales de monologurile lor. Da, te poți ascunde și în nebunie, ai dreptate, Răzvan!

O nouă speranță
1. Când privesc în urmă, mereu am vrut să fiu actor, de când eram copil și mă jucam în spatele blocului de-a teatrul. Înveți în facultate cum ar trebui să fie și să funcționeze, pe respect și adevăr, dar ajungi și totul e năclăit. Toți au interese proprii, mint. Te întrebi: Mai are vreun rost? Oare mai faci ceva bun, în tot timpul în care eviți să te rănești? Știi cum e cu actoria? Odată pornit pe drumul ăsta e ca și cum ai vrea să refaci un castravete dintr-unul murat. La final tot o murătură ești. (George Dometi)
Ultima propoziție este absolut inutilă și strică tot efectul. Fraților, lăsați naibii morala pentru cei care citesc numai "Patericul egiptean"! Ăia au nevoie să li se explice la final ce trebuie să priceapă din text; dar cititorii voștri sunt la fel de inteligenți ca și voi, așa că n-au!

2. Ilie intră sfios în birou: don' primar, țața Floarea s-a dus. Primarul Petre dă cu palma-n masă: cum să crape, bă, acu', după ce și-a luat kilul de orez? Pfua, ce lipsă dă respect. Se uită la tabla unde trecuse niște nume cu creta. Uite, aveam un vot peste ăia din opoziție. Se duce dracu' vila mea din Videle, un mandat mai îmi trebuia. Ilie, fuga, iei broboada babei, cauți buletinul și votezi la prima oră, pă-ntuneric. Și-o dăm moartă luni. Domn' primar, știți, eu. Nicio vorbă, Ilie, mai vrei pogonu' ăla de pădure? (Nicolae Popescu)
Stai, domnule Popescu: adică Ilie să voteze deghizat în Țața Floarea? La asta folosește "broboada"? Da, văd și eu că te-ai prins că scârțâie, că d-aia ai precizat: "la prima oră, pă-ntuneric". Dar chiar așa! Am unele dubii. Mă rog, poate că în Teleorman e altfel... eu de unde să știu?

3. Pirați, ardeți bărcile, urlă ca un demon căpitanul chior. Fără bărci, singura opțiune era înainte, victorie sau moarte. Englezii ne așteptau cu tunuri. Împușcături și urlete, baionete înfipte în mațe și ochi scoși. Căzu căpitanul și acum ne mână întâiul matelot. Căzu și el, sângerând ca un porc, și toți se uitară la mine. Eu sunt un hoț, ce căpitan să fiu? Oh, dar de un hoț avem nevoie, un hoț abil mai repede ne scoate în viață de aici decât un căpitan hain. La dracu', zisei, mai are cineva rom? (Sorin Rizeanu)
Am murit de râs! Păi ia gândiți-vă oleacă: proiectul ăsta a plecat la drum cu Florin Iaru, Cristina Chira, Cezar Amariei și cu încă cineva (am uitat cine). Dar pe drum s-au prăpădit unul câte unul, iar voi ați rămas cu hoțul de Buzea pe cap! Da, doamnelor și domnilor. Viața bate tot... textul lui Rizeanu e chiar povestea voastră. Mergem înainte cu Ficțiuni Reale, dar să-mi dea și mie careva un gât de rom! (PS: Cezar Amariei a fost mai tot timpul pe aici, iar Florin Iaru tocmai s-a întors)

4. După ce încasă toate ghionturile vieții, sau așa credea Ilarie, că nu mai avea niciun centimetru de piele curată, fără vânătăi, se împăcă cu sine și, mai ales, cu Dumnezeu, cu care era certat de la moartea primului copil. Se simți deodată bătrân, nu din cauza anilor, care se adunară ca păduchii pe spinarea săracului, ci de greutatea durerilor. Se așeză pe laviță, sub nuc, și, cuprins de deznădejde, strigă cerului: Haide, ia-mă odată. Însă nu se așteptă la un răspuns atât de prompt: Stai la rând, nu te băga în față. (Ana-Maria Butuza)
Faci tu ce faci, Ana-Maria, și mă binedispui cu finalurile tale! Îmi vine să ricanez, citindu-te: "Avansați înainte, mai e lume pe scară!".

5. Hai că-mi place cum arăți. Mai rupem aici puțin hăinuța și ești gata. Te duci chiar acolo, la colț, te așezi și ții câinele ăsta-n brațe. E murdar, dar așa impresionezi. Nu ceri nimic. Doar stai și privești lumea. Te încrunți, așa, lași colțurile gurii în jos. Îți dau și covrigul ăsta. Nu-l mănânci, că-i din plastic. Doar îl lași pe trotuar, lângă tine. Ia și două pungi, pui tot ce primești în ele. Trec eu din când în când și le schimb. Ai reținut sau vrei să repet? Am încredere în tine. Vezi să nu dispari și tu. (Yuka Brevi)
Très drôle, Yuka: aici în Belgia, românii au monopol pe acest business. Există hoți, tâlhari, escroci, mafioți, bandiți și proxeneți de toate rasele, clasele, massele, culorile și limbile, dar toți cerșetorii sunt români de profesie. M-ai binedispus de numa-numa, ce să zic. Auzi: "Mai rupem aici puțin hăinuța și ești gata"! Incorect. Experții își lasă copiii sugari complet goi, acum în ianuarie, să se-nvinețească de frig și să plângă până la ultima resursă de energie, până la scâncet, că așa se înduioșează turistul. Meserie, te halesc!

Plăpând
1. Își pălmui soția de față cu cei doi băieți, unul de șapte ani, celălalt de patru, apoi turnă liniștit un pahar de Stalinskaya pe care îl savură în bucătăria strâmtă în care de la un timp mâncau pe rând, foarte rar reușind să se adune cu toți la masă și asta nu din cauza spațiului. Copiii s-au refugiat ca de obicei în dormitor, cel mic cu ochii plini de lacrimi, cel mare cu o nedumerire amestecată cu ură. În mintea mamei gândul firav încolțit cândva căpătă o formă clară. Nu i-a mai găsit niciodată. (Vero Anttheia Teodoru)
Fără "firav încolțit cândva". Aceste trei cuvinte n-au ce căuta în text.

2. Așa, ține-l bine. Pune genunchiul, apăsă cât poți de tare. Piciorul celălalt peste gât, sub bărbie. Uite, vezi? De la gâtlej trei, patru degete ușor spre stânga. Ține ferm cuțitul, pune-l acolo, înclinat oblic ușor spre centru. Tăișul să fie spre interior. Faci stânga, dreapta ușor, apoi apasă cu putere, fă mișcări mici și rapide, așa-i retezi artera de lângă aortă. Să nu-ți fie milă și mulțumește-i în gând. Ce faci? Ești bărbat ce naiba. În ochii lui văd un copil plăpând și milos. Nu pot, tată. (Marian Bircea)
Mariane, mi-ai amintit de prima dată când am tăiat un miel, vai de capul lui de miel. Până am nimerit artera care trebuia, a behăit ăla de-l aud și acum; plăpând eram și eu, chiar dacă nu milos, doar complet neîndemânatic. Intelectual, de mic!

3. Eram fascinat de pâlpâirea focului în rola cu lemne în care mătușa mea făcea pâine. Avea un lighean imens de aluat și pregătea pită pentru ziua de muncă la câmp. Pironeam focul cu ochii, luam câte o bucăcioară de aluat, o puneam într-un bețișor și o dădeam prin foc până-și schimba culoarea. O mâncam fierbinte, fript pe degete și limbă. Mi s-a făcut rău, după prea-multele chifle crude. Mi-am auzit mătușa strigând: Fă copilă, fugi de adu niște cărbune, copchilul aista de la oraș are treapăd, că-i gingaș la burtă. (Aurelian Țolescu)
Pe la noi se spunea "lingav" sau "ligav", nu "gingaș". Dar am înțeles ideea. Nu știu deloc cuvântul "rolă", chit că e ușor să-l deduc din context. Splendid termenul "treapăd"!

0 comentarii

Publicitate

Sus