Mai întâi o aud: un sunet ritmic pe care-l recunosc imediat. Apoi o văd de la fereastră. Bastonul alb o precede și îi deschide drumul sigur. Mersul îi este ferm și trupul drept ca de statuie. Avem cam aceeași vârstă și este singură, ca și mine. Mi-e dragă. Azi-dimineață am sărit la fereastră: ceva era în neregulă cu sunetul bastonului care cadența cu ecou. Mă uit pe geam și văd două bastoane albe și, între ele, o tăcere blajină plină de înțelesuri. Oarba și-a găsit pereche și eu am un inexplicabil atac de panică.
Dan Banu
M-am oprit brusc în fața oglinzii și am privit înăuntru. Avea colți ascuțiți, blană deasă și picioare puternice. Se agita nervos căutând ceva anume. N-a găsit. A început să urce pe marginea din dreapta smucindu-și grumazul și grohăind ca turbat. A încercat câțiva pași pe muchea de sus, dar a alunecat și-a căzut. Marginea de alamă s-a îndoit. Îndeajuns încât să lase să iasă iedul. Lupul s-a oprit ca vrăjit, s-a făcut ghem, iar iedul s-a culcușit în blana lui ca într-o pernă. Am adormit de îndată.
Miruna Marin
Doi șlapi albi stau pe o plajă. Sunt singuri de atâta vreme. Se au doar unul pe altul, apropierea mută a celuilalt, unică mângâiere în fața vitregiei timpului. Voce nu mai au demult. Au și uitat-o. Niciun flip. Niciun flop. Furtuni de nisip le-au înăsprit trăsăturile, soarele nemilos le-a ars tălpile, ploile aproape i-au îngropat sub râuri de nămol. Se sprijină unul de altul, în această Vamă, și privesc în zare, așteptând o minune. Deodată, pași. Ai să-mi bag. Mi-am găsit șlapii de vara trecută.
