O lume în care toată lumea și-ar face treaba. De dimineață ies pe ușă. În lift butonul de la etajul unu smuls. Cât te supărat să fii să te lupți cu un buton? În parcare găsesc colțul de la mașină atins. Pare a fi o zi proastă. Nu am timp să fac cercetări, întârzii la serviciu. Dar azi ajung acasă târziu. O să vorbesc cu cei de la asigurări. La serviciu toată lumea știe ce are de făcut. Nu concep altceva. Mă întorc acasă, vecinul de la unu îmi spune ceva despre o ședință. Nu concep să nu veniți, îmi spune. Mă duc.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Soarele ne lovește în moalele capului. Sub chipiu simt broboane de sudoare. Ieri am fost la chestură pentru curățarea terenului. Nu admit să rămână vreunul liber, ne-a zis. I-am strâns în curte, nu i-am lăsat să scape. Comuniștilor, am strigat. Azi așteptăm. Zăpușeala ne-a amețit ca pe niște muște. La orizont apare un punct. Se face mai mare. Oprește cu un scrâșnet. Un impiegat deschide primul vagon. Trupuri goale, sleite, mânjite de var, sânge, urină și bălegar se prăbușesc pe pământ unele peste altele. Leșin.
Mihaela Suciu
Mă, Ioane, țîi tu minte toamna aia când am cules prunii la mumă-ta-n gredina? Faine vremuri. Oamenii oameni, prunele dulci că mierea. Da ce mămăligă cu tocană, o țîpat lelea Ana, și cum ne-o uns la suflet țuica aia a lui tac-tu, de când era ficior. N-am mai beut așa țuică veci. Nici nu cred că o să mai șie. Apoi, mă Gheorghe, io mai am o oiaga pe undeva. Am dat-o lui Măria s-o ascundă, No, păi zi-i s-o aducă. Nu c-o-ncep și apoi se gată și o țin pe când oi boteza nepotul, da am alta din anu ăla, tăt așe de bună.
