Nu părea de-al locului. Hainele îi erau noi, dar de modă veche. Poveștile lui păreau ecouri dintr-o altă lume, cu personaje ireale. Cum ar fi aia cu soldații găsiți spânzurați. Într-o zi, Luca s-a hotărât să-l urmărească. Auzise că doarme într-una din casele de la poalele muntelui. Bărbatul a plecat doar spre miezul nopții din bar. Mergea singur fluierând prin pădure. Îi dârdăiau picioarele lui Luca. Se gândea că acolo își va găsi sfârșitul. Dar nu s-a întâmplat nimic pentru că omul a dispărut. Cum? Habar n-am.
Carmen Tot
În anul acela am sărbătorit intrarea la facultate la birtul din sat pe care îl ținea un prieten bun. N-am comandat nimic, curgeau paharele spre noi, să-i cinstim pe domnișorii ingineri, strigau obișnuiții birtului, căci inginer era, pentru ei, cuvântul suprem. Muzica ne-a urcat pe mese, preferam ritmul rock și dansam fără sfială, pentru prima dată, între bătrânii satului. Nea Onu, vecinul bunicilor mei, de-o etate cu ei, a îndrăznit ce nu s-ar fi gândit niciodată: domnișoară, permiteți să vă invit la tango?
George Dometi
El paralitic, ea vânzătoarea de SH. Se hașura drama. Drama era că au fost căsătoriți doar pentru că mă-sa ăluia avea casă. Ca să aibă ea unde să se hârjonească cu ibovnicul. Ibovnicul care i-a trimis o șampanie și o cutie cu bomboane cu lichior. Lichior ce l-a făcut pe paralitic să bage divorț. Divorț ce se baza pe existența unui amant. Amant care nu lucra nimic. Nimic nu părea s-anunțe crima aceea. Aceea e creanga de unde s-a spânzurat el, chiar deasupra celor două trupuri stropite cu șampanie.
