Erau fericiți. După ani de încercări eșuate miracolul s-a produs. Aveau ce și-au dorit. Învățau să fie părinți, dar lecțiile lor erau diferite. S-au îngrijorat, au alergat la medici. Peste tot auzeau același diagnostic. Primul -mama- l-a rostit la patru ani, după multe ședințe de terapie. Apoi a zâmbit bătând din palme. Atât. Dar așa mult a contat pentru ei. Cu fiecare cuvânt nou părea că accesează un tărâm pe care nu ar vrea să-l străbată. Un copil străin de această lume. Copilul lor perfect.
Lucian Domșa
Trăiesc în lumea ce-și măsoară valoarea în like-uri și inimioare. Cum să pierd vremea să ies la cafea cu amicii? Ori să merg la teatru sau la concert? Nici să mai pun mâna pe o carte nu mai am timp, din cauza nenorocitului ăsta de Facebook. M-am înscris în grupuri în care postez poezioare și le scriu mesaje pe Messenger femeilor ce-mi dau inimioare. Cele mai multe-s măritate și-mi scriu c-au un iubit virtual cu care-și împărtășesc fanteziile romantice și erotice, ascunse în baie, după ce adoarme bruta de bărbat.
Ruxandra Donose
Mi-ar plăcea să nu existe ceas. Ziua să nu aibă ore, doar adâncimi și culori diferite. Noaptea să fie doar liniște. Sau dansuri, cânturi și ritualuri spre găsirea de sine. Mi-ar plăcea să știu exact cât e lumea de mare, ceea ce pot afla doar vizitându-i fiecare cotlon. Mi-ar plăcea să pot purta toate culorile curcubeului, să fiu zână și pirat, să fac dreptate in lume. Să fiu pe o insulă verde azurie, deja simt ghirlande de flori la gât. Ceasul sună. Las pixul pe birou și mă duc să iau copiii de la școală.
