Își privea oja sărită de pe unghii și mâinile uscate de la săpunul de casă. Aproape 14 ani petrecuți în camera asta, cu pereții plini de calendare din anii anteriori și un tavan unde straturile de var, jupuite, lăsau să se vadă crăpăturile făcute de vibrația șinelor. Dacă ar fi adunat toate minutele trenurilor întârziate și le-ar fi amestecat cu visele din copilărie probabil alta ar fi fost viața ei. Nu e timpul pierdut, își zise, chiar dacă îi întârziase două săptămâni. Stimați călători, acceleratul din direcția Tecuci.
Andrei Alex Mitică
După un timp și-au dat seama că viziunile lor despre viață erau total opuse. Ea credea că valorile lui erau imorale și depravate, iar el credea că principiile ei erau copilărești și răsfățate. Aceste lucruri au început să creeze un zid de gheață în prietenia celor doi. Cu toate că regreta și-l irita starea de conflict, ego-ul nu-l lăsa să dea înapoi. Asta până într-o noapte când i-a scris un mesaj: cu toate că părerile noastre sunt împărțite, să știi că țin la tine și nu-ți vreau decât tot binele din lume.
Monica Steta
Déjà vu. Fiu-meu, de mână cu vecina, la poartă. El plânge, ea e panicată maxim. Acu vreo 4 ani, la fel. Ținuseră chef pentru copii în curte. Distracție mare, muzică, face painting. Clasic. Mai puțin clasic când mi l-a adus acasă, plin de sânge pe un picior pentru că Flo, o corcitură de ciobănesc, scăpase din curtea unde îl țineau închis. Și-l compostase. Taman pe-al meu. În două locuri. Las vechea imagine și încerc să nu arăt speriată. Ce s-a întâmplat? Mami, uite. Și îmi arată piciorul. Flo mi-a făcut remușcări.
