Ieri i-am zis că mă las de fumat. Astăzi m-a prins lângă fereastră, numărând picăturile pe geam și trăgând cu nesaț fum după fum. Ieri i-am promis că astăzi va fi o nouă viață. Astăzi eu îi vorbesc, ea nu mă ascultă. Dau cu pumnul în geam rememorând nopțile în care ne promiteam zile fără să pronunțăm cuvântul mâine. O doamnă îmbrăcată în alb se apropie și constat contrastul cu negrul din mine. Mâine puteți ridica cadavrul, mă anunță fără vreo emoție pe chip. O întreb dacă mâine e ceva ce chiar există.
Mirela A. Nica
Îmi pare rău că te-am mușcat de fălcuțe. Cred că tot eu ți-am rupt și un fir din mustață. Nu e chiar în totalitate vina mea. Ești mușcabil și tu știi asta, Urâtule. Nu am mai folosit acest apelativ până la tine și nici nu mi s-a mai întâmplat să cred cu toată ființa în opusul lui. Dar sunt 40 de grade afară, e caniculă. Și ce dacă, tu crezi că mi-ar șade bine cu un guler de blană în jurul gâtului. Nu îți înfige ghearele și nu mă pupa. Ah, voiai doar să verifici ce-am mâncat. Cel mai șantajist emoțional motan.
Ada Cocoș
Se simțea încolțită. Cuvintele se spânzuraseră tăcut în nodul din gât. O sufocau. Își drese vocea de câteva ori, apoi amețeala o cuprinse liniștitor. Se lăsă pentru câteva clipe în voia ei, dar cicatricea care-i traversa pieptul de la claviculă până sub coaste începu să pulseze violent. Îi vedea pe cei din jur vorbind, dar în minte nu-i răsuna decât urletul metalului care se strânsese peste ea, ca o cușcă în care era încă prizonieră. În mașina din față, niciun supraviețuitor. Bună, sunt Carmen și sunt alcoolică.
