26.08.2023
Carmen Tot
Ar trebui, zise el, când scriu o carte, să construiesc în ea un pod de pe care să mă arunc la sfârșit. Să scap de vina de a fi limitat viața la o idee de moment, ce mâine se schimbă. Îți înțeleg remușcările, scriitorule, uneori și eu aș vrea ca, dincolo de imaginea unei Alice aiurite care cade în vizuina de iepure, lumea să afle ce am devenit. Dar, vezi tu, personajul din secunda în care m-ai imaginat nu mai sunt eu, de mult. Și, la naiba, chiar mă simt nebunește de bine că restul poveștii l-am scris fără tine.

Ana Călin
Nu te-am alăptat exclusiv la sân și nu te-am ținut în brațe când plângeai. N-am citit povești seara la culcare. La grădiniță n-am stat să te adaptez, iar la școală n-am alergat după cea mai bună învățătoare. Nu te-am înscris la cursuri de germană, baschet și debate, n-ai făcut meditații și nu te-am așteptat cu lacrimi în ochi, la ieșirea de la Evaluare. Nu mi-ai cerut sfaturi despre fete și bani de Vamă. Nu ți-am zis, nu te cupla cu blonda aia, că o să-ți mănânce sufletul. Mi-a fost frică și n-am apucat.

Florentina Ghițescu
Erau doar doi copii, nu știau nimic despre dragoste dar toți prietenii se lăudau că trecuseră pragul ăsta. Credeau că se iubesc. Ai mei sunt plecați la țară și dacă vrei, poți să vii la mine. Camera lui era tapetată cu figuri de fotbaliști. Ea nu știa nimic despre jocul ăsta. Până și lenjeria de pat era cu mingi. S-a așezat pe scaunul de la birou. Vrei un pahar cu apă? Nu. Vrei să ne uităm la un film? Da. Tot căutând au dat de un film de aventură. Nu vrei mai bine să rămânem doar prieteni? Fața ei s-a luminat.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2023, grupul are 11.680 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus