Când șatra și-a ridicat corturile la marginea satului, ploua. Ploua și când Zobar a chemat-o să-și încălzească mâinile la foc. S-au iubit ca doi nebuni. I-a spus să stea, dar îi promisese maică-sii că vine acasă până la lăsarea serii. A plouat fără încetare toată vara, de parcă se rupsese cerul. Ploaia cădea, iar pântecele ei se rotunjea și se împlinea văzând cu ochii. Ploua și când taică-su a gonit-o de acasă. Când coviltirele căruțelor s-au pierdut de tot în zare, de-abia atunci a stat ploaia.
Ana Vlad
Suflet hoinar, fetița plecase de mică de pe planeta natală și luase cu ea, în câte-o capsulă, puțin din fiecare anotimp. Deschidea rar capsulele, să-i ajungă mult timp, și-n rest, plutea prin nesfârșit. Cu toate acestea, descoperi curând că îi mai rămăsese puțină toamnă pe fundul unei capsule, dar, cum se plictisea, o deschise. Norii groși ca de pâslă turnau monoton peste frunzele ruginii și din ploaie se-ntrupă, într-o rochie galbenă, mama. Acum caută drumul spre casă și speră s-ajungă la timp.
Aurelian Țolescu
După ruperea de nori, a început să plouă așezat. Eram nevoiți să traversăm câmpul plin de noroi cu soția mea la volan și cu fetița pe bancheta din spate. Am plecat și mașina a început să derapeze, să alunece și să sperie copilul în lacrimi. Am zis stop. Scoate ESP-ul, trece pe manual și blochează transmisia. Mașina s-a transformat în tractoraș și am ieșit repede. A doua zi dimineață, când ne-am trezit, fetița a fugit la mașină, a luat-o în brațe și a pupat-o. După 10 ani, o iubesc ca la început.
