Pârșul intră zgribulit în bar. Zgomotul de pahare și farfurii sparte se împletea cu urlete, răgete și alte limbi străine, însă atmosfera era relaxată și toți intraseră să se usuce puțin. Noul sosit se cățără pe scaun. Un gin. Barmanul, un cocostârc tatuat, mixa aferat niște sucuri de lobodă. Vin? De care. Pârșul dădu cu pumnul în bar. Gin. Cu lămâie. Deci vin? Un dromader trânti ușa. Bă ce plouă. Dar ce urât miroase aici a șoarece. Pârșul fugi nervos spre copita în aer a dromaderului și urlă. Pe cine faci tu șoa?
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Suflu aer. Sângele mi s-a închegat pe frunte. Mașini lovite, oameni încarcerați, femeia care strigă în durerile facerii. O ajut. Țin pruncul în brațe. Nu respiră. Suflu aer. Acum îi scot și pe ai mei. Îi întind pe tărgi. Suflu aer. Îi acoperă cu cearceafurile. Plouă. Mocănește. Suflu aer. Plâng? Nu, e ploaia. Cred. N-am timp să lăcrimez. Suflu aer. În jur s-a lăsat liniște. Țipătul nou născutului ne îngenunchează pe toți. Ies în ploaie. Văd sânge pe piept. De unde? Zâmbesc. Am avut viața în mâini.
Gheorghiță Mircea
Ploua așa de zile întregi. Văzu aburii ieșind din pădure și curgând până în curtea lui. E timpul, își zise. Îmbrăcă costumul cel bun, încălță cizmele de cauciuc și, cu pantofii negri în plasa de plastic, ieși fără să mai închidă ușile, urmând ceața, ce până atunci îl așteptase în fața casei, și porniră împreună prin satul părăsit către cimitir. Coborât în groapă, își încălță pantofii și se întinse în ladă. Se uită spre cer și râse amintindu-și fața meșterului mirat că ceruse belciuge pe ambele fețe ale plăcilor de sus.
