Chipul lui pământiu, cu pielea lipită de oase, zăcea sub o pulbere de soare cernută printre ramuri. Durerea din coapsă îi sfredelea creierul. Zăcea întins pe o targă, sub adierea molcomă a vântului. Păsările au încetat să mai cânte, iar în jur se auzeau doar gemete. Cu o zi în urmă se afla-ntr-un camion, împreună cu douăzeci de soldați din pluton. Trebuiau să ajungă-ntr-un sat în care armata germană și-a făcut un depozit de muniție într-un fost conac. Aveau ordine clare să facă praf clădirea cu orice preț.
Gheorghiță Mircea
Când au deschis mormântul, cei doi nu știau ce o să urmeze. Dezvelit, revedeam cerul albastru, satul fiind părăsit, hoții jefuiau pe ziuă. E praf și pulbere cu costum cu tot, doar o pereche de cizme de cauciuc sub cap și o sticlă, zise Văsuț. Lody, cel cu chipul ars, îl trase de mânecă. Uite, doar anul nașterii, mai bine plecăm. Prea târziu, vântul stârnit brusc ridică praful și pulberea le intră adânc în piept, liniștindu-i plăcut. Li se făcu brusc sete și începură să bea, cum a ajuns sticla sus nu-i mai interesa.
Mirela A. Nica
M-ai crescut cu poeziile Elenei Farago. M-ai învățat să recit, nu doar cu intonație, ci și cu înțelegere. Și rugăciunile, tot tu. Poveștile tale aveau mereu o tentă științifico-religioasă. Îmi amintesc cum îmi explicai de ce nu miroase urât broasca, atunci când intră în putrefacție. Pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă râul cu Pruncul. Când te-am întrebat unde pleci, mi-ai spus că din țărână venim și în țărână ne întoarcem. Dar nu era adevărat, mamaie, căci din stele venim și în stele ne întoarcem.
