Silvia Ștefan
M-am născut pe întuneric, într-o grotă umedă. Am trăit aici, alături de cei nouă supraviețuitori ai Apocalipsei. Fratele meu are trei picioare și un ochi, o mutație aberantă. Ai mei știau că sunt frați și s-au împerecheat oricum. Eu am fost norocos, sunt ok. Îmi povestesc despre cum era viața înainte de asteroid și despre bunătățile care-i hrăneau. Azi scobim pereții, crăpăturile adăpostesc insecte gustoase. Mi-e frică de adolescență, mă vor obliga să am copii cu sora mea. Am descoperit o ciupercă, prefer să visez.
Iulia Biro
Cozile împletite îi tresăltau la mers peste sânii rotunzi sub bluza albă. Când, în fața părinților lui, l-a anunțat că îi poartă copilul, bărbia îi tremura. I-a spus că nu știe cum s-ar putea descurca singură cu un prunc, dar e copilul ei, avortul nu intră în calcul, și avea ochii plini de lacrimi. Mama lui a luat-o în brațe chiar când ea pregătea leșinul. N-a mai fost nevoie de el, îi convinsese deja. Cursurile alea de teatru își meritaseră banii cu vârf și îndesat, rolul de orfelină virginală îi ieșea perfect.
Costi Gălățanu
La slujba de duminică, Grigorina și Safta sporovăiau. Safto, am văzut un film pe Netflix, belea, nu alta, se lăudă Grigorina. Cum îi zice, fă? Ei, nu mai știu, îți zic diseară. Oricum, e notat maxim pe IMDB. I-auzi, maică, ce mică e lumea. Și bărbată-miu a lucrat tot la IMGB, se băgă în seamă Tanti Rica, nevasta clopotarului. Nu, bre, ziceam de IMDB. Ah, FCSB. Bărbată-miu zice că e tot Steaua, maică. Aoleu, bre, vai de steaua matale. Ce să fac, maică? Pe căldura asta nu pot să port decât sandale.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).