06.09.2023
Mihaela Scânteie
Rita își deschide o cutie de bere în timp ce citește box office-ul. O comedie despre câțiva angajați plecați în team building conduce clasamentul. Începe să scrie. Atinge tastele cu repeziciune iar review-urile apar imediat pe site. Scrie de două luni review-uri pozitive, schimbă doar nuanțe și userul de pe care postează. La fel fac încă 50 de colegi. Filmul ajunge la nota 10. Primul succes românesc. La fel făcuse mai demult și cu Untold. Pentru o sumă modică. Următorul proiect este politic. De extremă dreaptă.

Camelia Popescu
Uite-o cum mișcă mâna. Și ce figură are. Parcă ar da cărțile la poker. Nici nu zici că e a mea. Parcă ar fi a lui Răzvan. Râd ca de o glumă bună. Restul lucrurilor mi le amintesc ca prin ceață. Știu că a fost cel mai bun film pe care l-am văzut împreună. Un film bun e atunci când rămâi cu ceva, nu? Ea nu a avut o mână bună la poker și a murit. Răzvan nu a auzit niciodată gluma noastră și probabil că pierde la poker ca de obicei. El nu mai vorbește despre ea. Doar eu derulez când și când imaginile ultimei ecografii.

Florentina Ghițescu
Era obsedat de filme. Toată viața lui a căutat filmul perfect. Când era copil a văzut ET și a crezut că acela e. Apoi a crescut și a văzut Matrix și a trecut pe locul 1. S-a însurat și a făcut și un copil. Nici nu a băgat de seamă când au plecat, se uita de dimineața până seara la filme. Căuta ceva și nu găsea în niciun film. Avea ceva bani și nu mai era nevoit să muncească. A ratat filmul de 10 pe IMDB care ar fi putut fi viața lui trăită cu sens. Nici măcar Zmeura de aur nu a primit-o. L-au găsit după un timp.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus