Jos, nu le mai suport, oftă femeia zvârlind de pe trup cearșafurile ude. Era august și se făceau 37 de săptămâni. Copila nu se-ntorsese. Teama și zăpușeala bălteau în piept. Hai fetița tatei, vorbi bărbatul. Destul te-ai ascuns în adâncuri. E timpul pentru ultima călătorie în jurul lumii tale mici. De-aici, puse el degetul sub stern, pân-aici, și urmări meridianul ce traversa buricul și se scurgea pe-o dungă-ntunecată spre sud. Apoi, toate pânzele sus. Pornim împreună să explorăm lumea cea mare.
George Dometi
Yagata Thrizta stă aplecată peste scrinul din mahon. Lemnul rigid îi presează abdomenul pufos. În fiecare sertar deschis găsește praf gros. Unde am pus harta?, se întreabă ea. Dar fiindcă e voluminoasă, cât o balenă gestantă, lemnul începe să susure un scârțâit, apoi să zbiere sub greutatea mastodontului slăninos și să pârâie din toate încheieturile. Yagata se prăbușește, blocându-se de spate. Salvatorii folosesc cearșafuri s-o transporte. Cu greu introduc sub ea cârpele și trag. La 3, 2, 1, și.
Ionuț Tuhoarcă
Vântul ridică perdeaua ca pe o rochiță jucăușă. Pisica se plimbă în întuneric cu ochii după pericol. Un camion se aude. Trece. Mă duce departe. Șoferul vorbește cu mine. Fumează. Se îneacă din când în când. Nu-i face bine. E căsătorit. Are 2 copii. Unul e pe drum. Ce va face de acum înainte? Ce a făcut și până acum. Până vor crește copiii și vor ajunge la casele lor. Și după? Își va lua o casă aproape de ocean. O barcă bună. Se va apuca de pescuit. Se va lăsa de fumat. Poate.
