Era plină de viață. Nu înțeleg, cum de-i acum întinsă pe masă acoperită cu cearceaful ăsta lung. A avut un musafir, încă se văd urme de noroi, cineva cu bocanci mari. Cioburi de farfurii, pahare, abia ai pe unde pășii. Aseară când am plecat i-am spus că va fi furtună, să închidă ușa, geamuri. Cum de-i atâta praf peste tot? M-am așezat s-o jelesc. Mângâiam pânza albă când a bătut Vântul. A venit la priveghi. A rămas în cadrul ușii. În spatele lui, pe frânghia de rufe din curte, flutura un cearceaf alb, nou.
Ruxandra Donose
Îi mângâi șoldurile cu pensula pe pânză. O privesc cum pozează ușor răsucită pe chaise-long, părul lipit de tâmple, căldură lichidă prelingându-i-se pe gât și între sâni. Aș vrea să-i ridic cearșaful ce nu o acoperă, să pun penelul direct pe pielea ei, să o pictez în culori aprinse și în sunete grave, să o sculptez cu mâini dure în atingeri de fulg, să creez artă, vie, cum niciodată nu a mai fost. Deschide ochii abrupt și zice, pot să ies la o țigară? Se ridică înfășurată în pânza albă, și eu cad de sus de tot.
Andra Toropoc
După concertul de la Sulina, o femeie mi s-a lipit de umăr că vrea autograf. Am luat-o cu mine, era cam epavă la față dar avea trupul viu. Beau numai whiskey, în apă doar înot. Credeam că glumește, dar mirosea a alcool și m-a îmbătat cu mișcări de bras alunecătoare prin transpirații și prin așternuturi zburate-n tavan. Când m-am trezit, femeia plecase și pe masă era o sticluță cu un bilet în ea. Scria că și-a luat singură semnătura mea și că speranța i-a fost satisfăcută. Portofelul meu era alături, gol ca și mine.
