A crezut că e o glumă: cum să predea desen la o școală de orbi? Și totuși, iat-o aici, înconjurată de ochi care o privesc dar nu o văd. Le-a aranjat culorile reci pe stânga și cele calde pe dreapta, în ordinea puterii lor cromatice: galbenul soarelui primul, portocaliul citric următor, roșul sângelui la capăt. Le-a umezit pensulele și le-a adus fructe, iarbă, condimente ca să le sugereze nuanțele. La final, când a cerut să se ridice toate pânzele sus, a orbit și ea de atâta frumusețe și culoare.
Ioana Clara Enescu
Înghiți ultima gură de cafea, îndesă chiștocul în scrumieră, deschise larg geamul, își sprijini coatele de pervaz, își luă capul în mâini și rămase o vreme acolo, urmărind pescărușii ce-și făcuseră cuib pe acoperișul blocului de vizavi. De câțiva ani, orașul se umpluse de păsările astea, care zburau deasupră-i ca peste o mare nevăzută. Țipătul lor o trezea deseori dimineața, păcălind-o, până se dezmeticea, că, de la malul unde așteptase o viață, zărea Speranța, în sfârșit, pregătită să acosteze.
Fabiola Stoi
Mi-e atât de dor, că am căutat multe zile o peniță să-ți pot scrie. Cerneală fac eu din orice, însă vreau ca scrisoarea să fie frumoasă. Acasă toate sunt cum le-ai lăsat. Dar simt că și în ogradă le e dor de tine. Nu vin vești de pe front decât rar. Și, când vin, aștept cu sufletul la gură să treacă repede, să nu fie despre tine. Te aștept. Întind mereu pe sfoara de uscat cearșafuri din lada de zestre, să vezi casa de departe. Ieri am găsit un trifoi cu patru foi lângă șură. Ți-l trimit presat.
