Mă grăbesc, să nu se răcească supa. Urc treptele cu pași de pisică, nu vreau să bălăngăn prea tare caserolele, dar plasa mi-a ros ambele palme. Holul e gol, din saloane se aude clinchet de tacâmuri. Salonul nouă e chiar în capăt. Doamna Elena mă întâmpină cu un zâmbet stins. Nu vrea să mănânce, îmi șoptește asistenta. Trec de ea. Uite-o, draga de ea, citește cartea pe care i-am adus-o zilele trecute. Ce bine miroase. Tu ai făcut-o? Delicioasă. Tot e ceva bun în radioterapia asta, uite, mi-a prăjit toată celulita.
George Dometi
Eu așa am văzut că se face. Se pun două călămizi. Două? Ba nu, patlu. Patru? Nu, nu, tlei. Da, tlei și apoi se iau sulcele. Adică? Lemne tăiate, nu clăpate. Dar cât mai mici, ca niște mici așchiuțe? Da, da. Așa. Apoi un glilaj de fiel. Am luat din frigider. Îi bun. Pe ulmă dăm foc și așteptăm. Ai foc? Da, am luat din bucătărie cât a fost mama la w.c.-ul din fundul livezii. Carne avem? Da, am plins o puicuță d-aia pestliță. O să-i pârlim penele. Dar oale e bine să îl facem sub căpița asta de fân?
Monica Stoian
Mângâia calul alb până adormea. Se făcea că se prăbușește într-un gol de unde nu dorea să se mai întoarcă. El căzut, oamenii strânși să-l vadă, Nea Ilie înțepenit, c-un cuțit în mână. Mirosul grătarului și urletul bunicii. Frânturi de discuții în șoaptă, mama îmbrăcată în negru, candela aprinsă. Te rog să fiu eu pe calul ăsta, să mă duci departe. Fetița doarme lipită cu obrazul de Răpirea din serai, în bucătărie se fac pregătiri de parastas. Vine și popa la grătar, doar Ilie lipsește. N-a vrut.
