După fiecare scandal, el cobora în camera de la demisol și stătea acolo ore întregi. Îmi reproșa că eu sunt de vină pentru tensiunea dintre noi. Apoi, într-o zi, mi-a spus că vrea să plec de tot. E-adevărat, eu provocam toate acele certuri. Ca să-l ajut. Știam că doar așa îi vine inspirația la scris. Habar nu avea că eu știam că acolo jos, la demisol, scria într-un caiet A4 un roman. Mi-am făcut bagajul și-am plecat. Acum stă toată ziua cu caietul în față și nu mai poate să scrie niciun cuvânt.
Carmen Tot
La ultimul capitol m-am blocat, finalul părea iluzoriu. Toate înțelesurile precedente ce apucaseră să se ridice în citadelă, azi păreau doar cărți de joc, luptând cu gravitația imaginației. Mi-am invitat personajul la o cafea, în grădină, dar ne-am certat atât de tare, încât, la plecare, m-a smuls cu ciudă din propria realitate și m-a târât în poveste. Sunt fantezia ta, a strigat, cum m-ai făcut așa mă ai. Apoi o mână a luat stiloul. Nu fi prost, i-am zis, eu sunt autorul, nu încheia așa, încă pot crea happy-end.
Amalia Melnic
Purta haine noi. În urmă cu un deceniu de noi. Era cârpit. Tot. Din coate până la genunchi. O ninsoare de probleme îl surprinsese chiar în iarna vieții. Pierduse casa și familia, însă salvase eroic biblioteca. Din minte și suflet. Când l-au descoperit înghețat în negura zilei, avea asupra lui un obiect. Jurnalul. Pe mormânt nimeni nu a depus flori. Ce folos să plângă un anonim. Trec o sută de ani și mormântul pare neschimbat. Cu o excepție. Pe cruce îi era scrisă o singură propoziție. X. Poet. Comoară Națională.
