1400. Țintă-n vizor. Femeia ce și-a incendiat locuința pentru asigurare. Miros de zahăr ars. Și-a uitat mama cu diabet în casă. Stă la o masă într-o cafenea. Soarbe din lapte. Lichidul alb se înroșește. 1402. Țintă în vizor. Bărbat. Sute de copile vândute. Piept făcut sită. Șase gloanțe au intrat prin carnea unsuroasă. Haos iscat. Timp de ieșire 80 de secunde. Cobor scările imobilului cu sacul de gunoi. Bună ziua, tanti Anuță, mă salută bodyguardul ciuruitului, n-ai văzut pe nimeni coborând? Nu.
Florina Hegedüs
Sunt un sul de palimpseste uitat cu anii într-un cufăr din lemn de cedru ornat cu lapis lazuli. De sărbători mai ieșeam. Se plictiseau cu mine, îi oboseam, nu-mi distingeau toate literele. Odată, mâna fină a unui scrib a vrut să mă rescrie. Greu i-a fost, tot ieșeam din mine. Și iar am ajuns în cufăr. De nimeni citit. Moțăiam când s-a ridicat capacul și zeci de ochi s-au holbat la mine. M-au luat cu grijă, sunt deshidratat, îngălbenit. M-au pus în altă cutie. Încăpătoare dar rece, ei îi spun computer. Și-s citit.
Ioana Clara Enescu
Prima ta febră. Îți îndeși pumnii mici în gingiile roz, ca și când ai ști de pe acum că îți ești cel mai bun leac. Ți-a căzut primul dinte. Mi-am reamintit că pierderea e, de multe ori, un câștig deghizat. Mi-ai scris prima felicitare de ziua mea, cu un N întors, ca o agrafă pentru părul în care mi-a apărut primul fir alb. Am clipit de două ori și liceul e gata. Pleci la facultate. Mă suni zilnic. Uneori, nu-ți răspund. Trebuie să mă-nvăț cu singurătatea. Când vei citi rândurile astea, o vei fi cunoscut și tu.
