22.09.2023
Silvia Ștefan
Mâinile ridate făceau onoare anilor pe care-i purta senină, cu o demnitate aparte. Pe frunte, pielea urca și se adâncea în șanțuri fine, aidoma crestelor văzute din cabina căpitanului. Și-ar fi dorit încă o zi la bordul aeronavei care i-a fost a doua casă. A strâns în palmă bara scării de incendiu și a retrăit, cu ochii închiși, ultimul zbor împreună. Vântul gonea prin părul alb, răcorindu-i tâmplele, dorul. A sărutat podul palmei cu buzele adunate și a întins brațul către nori, trimițând omului ei un ultim omagiu.

Ania Vilal
A așteptat cu inima mică până a venit tatăl ei s-o ia. Avea rujul întins pe față, rimelul îi contura cu negru ochii roșii de plâns. Strângea tare în brațe un ursuleț de pluș, care avea o privire blândă, ca a tatălui ei. Așa simțea că era protejată când în cameră trupul îi era filmat și invadat de fețe crude, cu zâmbete sarcastice. I s-a spus că nu va mai ajunge niciodată acasă, dar ea a sperat mereu. A trimis un avion de hârtie cu un SOS. Și acum nu mai coboară în subsol, ci urcă pe scări, spre brațele lui.

Carmen Crețu
Orașul devenea tot mai aglomerat și blocurile tot mai înalte. Adormeam greu noaptea. După ce a luat foc brutăria din New York iar focul s-a extins la apartamentele de deasupra, am știut ca va trebui să fac ceva în legătură cu asta. Și am făcut. Numele meu este Anna Connelly și am inventat scara de incendiu. Sunt printre primele femei inventatori din lume. Am trăit într-o lume dominată de bărbați, în care femeile obținuseră dreptul de a vota doar de câțiva ani. M-am mișcat bine, nu-i așa?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus