A coborât în miez de noapte pe scara de incendiu, c-un ochi deja dormeam: piese de schimb pentru Carul Mare aveți? La ce îți trebuie, l-am întrebat, privindu-i scufia cu moț. Am rămas în pană, mi-ar prinde bine un Alkaid, un Alioth sau chiar o Phecda. Sunt încărcat cu Perseide, trebuie să le livrez până-n zori, nu vreau să spună lumea că n-a văzut nimic pe tura mea. Am găsit un Mizar pitit după niște cratere de lună și i l-am dat. O să fie o ploaie pe cinste, a strigat, privește cerul. Și-a plecat pe unde-a venit.
Daniela Rusu
Nicā citea de zor, fluturând picioarele proaspăt spălate. Dimineața se grăbea ca răsăritul să-l prindă așezat pe prima treaptă. Era la pagina 147, fără să parcurgă vreun rând. De fapt, o aștepta pe ea să coboare. Na, că vine, îngheță deodată. N-ai terminat-o? murmură printre buze. Diseară o dau gata. Te-nsoțesc? vru să zică, dar dorința-l făcu să roșească și cuvintele, lățindu-se de la fierbințeală, se transformară-n ghemotoace și până a le înghiți, trecu și răsăritul și ea, rămânând doar blestemele lui. Bravo, mā.
Ana-Maria Butuza
Ușa de la intrare era încuiată și păzită. Nu puteam să ajung în camera abatelui decât pe scara de incendiu. Voiam să îi spun că jurământul lui de castitate era o minciună, iar eu eram dovada vie. Câteva minute de iubire oarbă și o singură femeie îl despart de lumea lui. Când am ajuns în dreptul geamului, mi s-a făcut frică. Aveam eu, oare, dreptul, să răstorn un sistem, să năruiesc visuri? În camera călugărului, un albinos își aplica corecția iertării pe pielea însângerată, cu cnutul: Tată Ceresc, iartă-mă.
