23.09.2023
Alina Voinea
Ești deosebit de frumoasă, o linguși. Mulțumesc, spuse fără să-l privească, apoi încercă, mlădioasă, să se strecoare pe lângă el pe vârfuri, fără să-l atingă. Nu vrei să vorbești cu mine, miorlăi el, iar ea abia acum îl privi, sever. Domnule, nu știu ce impresie ai și cu cine crezi că stai de vorbă, dar eu locuiesc la etajul trei cu doamna Mimi și nu am dispoziția necesară pentru nimic din ce aveai de gând să-mi propui. Altă sterilizată, se gândi, și își linse, înciudat, mustățile. Scuzele mele.

Vlad Mușat
Stăteam întinși și trăgeam amândoi dintr-o țigară. Am observat că te doare rău genunchiul în timpul sexului, dar e ok, apoi devii un armăsar. Da. Ești a patra femeie cu 20 de ani mai mare cu care mă culc. Cu toate am avut aceeași experiență. Adică? Aveam 12 ani când mi-am rupt piciorul. Mă îndrăgostisem de Tanti Marieta, o vecină. Și? Și ea stătea la 5, iar eu mă cocoțam în fiecare seară să o văd cum face duș. A fost prima femeie pe care am văzut-o goală. Într-o seară m-a zărit în oglindă. M-am dezechilibrat.

Miruna Marin
Ticule, mai e mult? Taci și-nșurubează. Am obosit și mă cam ia cu amețeală, dacă cădem? Da' ce credeai că asta-i treabă ușoară? Tre să ai coaie. Și-n plus ești gata mort, ce să mai pați? Dă-i înainte. Da' dacă ne prind c-am furat materialele? Gogule, mai rău decât în iad un' s-ajungi? Da' ce-o să zicem cân' ajungem acolo? Ț-am mai zis: legea 307 din 2006 prevede că toate localurile care primesc peste 100 de persoane tre să aibe scară de incendiu. Păi și dacă nu-s 100? În rai, Gogule? Știu și io?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus