Tanti, de ce vă uitați în fiecare zi de pe bancă la scara aia fixată de bloc? Copilă dragă, mă uit că-mi amintește de mine. Mereu mi-a fost frică de o grămadă de lucruri, de înălțime, de penibil, de necunoscut, de iubire. Și-acum, uite, o să mor singură, ca proasta. Și am pierdut atât de multe fericiri, copilă. Apoi, într-o seară, băbuța a urcat pe scara de incendiu, până pe acoperișul blocului, s-a așezat pe o pătură și s-a uitat la cer. În noaptea aceea, s-a stins cu privirea agățată de stele.
Diana Andrasi Zarnoveanu
Deci, din câte-am înțeles, pe scara în cauză, citim academicește cu țigara-n colțul gurii sau în vârful degetelor, fugim ca arși, urcăm împinși de la spate de hormoni, stăm meditativi privind în zare viitorul omenirii sau steluțe care împlinesc dorințe, ne holbăm la țîțele vecinelor, sărim câte două trepte deodată - în sus, în jos și la mijloc -, alergăm urmăriți de vreun tâlhar hollywoodian, ne scobim în nas, căutăm șlapii iubirilor pierdute, bolborosim filosofii ieftine și nici nu ne trece prin cap să măturăm nițel.
Iulia Biro
Pân' la cer, ahaha, pân' la cer, râde Lucifer nebunește. A dat focul tare la cazane și acum totul arde. Un fuior de pucioasă se răsucește până la podeaua Raiului. Atâta muncă zi de zi, atâta transpirație și piele bășicată, ochii roșii de la funingine și moțul de blană din vârful cozii mereu ars și puțind a porc pârlit. Și pentru ce? urlă el spre înalt. Am greșit eu, dar și Tu. Așa m-ai făcut, mă auzi? Haideți odată, se răsti el la păcătoșii eliberați ca să nu ardă. Pe fum în sus, încolo-i Raiul.
