Salut, bătrâne. Tinere. Oricum nu mai contează, ai 5 minute să vorbim despre Salvatorul nostru? Mă grăbesc. Hmm, nu cred. Eu sunt Pete. Se pronunță Pit, ca Brad. Ai fost selectat pentru un sejur pe durată nedeterminată în destinația noastră paradisiacă. Stai, ce se întâmplă? Îmi făcea soția de mâncare și. Exact, nu ți-a priit. Ei da. Vezi norișorul ăla? Care? Nu contează, oricare. Al treilea îngeraș cu harpă la stânga e scara de incendiu. Liftu' e în pană, s-au supraîncălzit cablurile la subsol.
Sanda Burță
În salonul tuberculoșilor s-a lăsat tăcerea. Unde-i ăla, mă? Dacă-mi taie iar din leafă din cauza lui, vă șterg la cur cu glaspapir, tună infirmierul. Când grijaniile s-au îndepărtat, Mihail l-a-mpins cu piciorul pe Gavril care se făcea că doarme. Târâie-ți leșu' și fluieră-l pe ăla să vie. Să-l fluiere Rafael că io n-am suflu azi. Cum îl cheamă că tot uit, întrebă Rafael. Uriel, he he, bă ce nume, gâfâi Mihail. Dup-o juma de ceas, Rafael s-a-ntors tot singur. Nu vrea să vie, stă pe scara aia și se pupă c-o gagică.
Daniel Onofrei
Urcăm de trei săptămâni și doar Unizeu știe cât va mai dura. Incendiul pornise undeva între etajele 100 și 130, iar știrea, difuzată prin TM direct în creierele a miliarde de oameni, stârnise imediat panică. Scara fusese luată cu asalt la fiecare nivel și acum un uriaș miriapod uman se târa către etajele superioare. Se auzise că le vor sigila pe primele 500. Dormitul în chingi lasă urme adânci în carne. Sirenele anunță trezirea, distribuirea pastilelor de hrană, nașterea sau moartea cuiva. Urcăm.
