Dă-mi mâna, îi strigă, aplecat peste balustrada cojită. Dar ea ezită și se ținu cu disperare de cadrul din fier, în care odinioară fuseseră scândurile. Le-au furat pentru foc, o luă gândul la vale, așa faci când e lucie sărăcia și iți mușcă frigul copiii. Dă-mi mâna odată, nebuno, o zori. Nu, se împotrivi, iar degetele i se albiră la unghii, unite cu fierul. Dacă nu-i dădea mâna, avea să cadă. Dar dacă da, ar fi tras-o spre el, în odaia meschină și rece, unde ar fi bătut-o iar, chiar și mai rău.
Florentina Ghițescu
A acceptat invitația la conferința asta doar ca să plece. S-a gândit că o schimbare ar ajuta-o să scape de senzația asta de lipsește ceva. Subiectul nu o interesa deloc, vorbitorul nici atât-un mulțumit. Se așezase în al doilea rând, la mijloc, de pe la 30 ani devenise mioapă. Mai era mult până la pauză. S-a ridicat deranjând jumătate de sală. A vărsat o cafea lăsată pe jos, a călcat pe cineva pe picioare dar a reușit să iasă pe scara de incendiu. Aici era el, cu o țigară în mâna, i-a zâmbit.
Gabriela Rus
Toți credeam despre el că e un iubitor al riscului, un adrenaline junkie. Dar era doar trist și nepăsător. Pierduse deja tot ce considerase că merită efort și dorință de viață. Trăia din inerție și accepta orice provocare pentru câteva minute de high. Degeaba. Revenirea nu era un duș rece, era o baltă stătută și puturoasă. Până în noaptea aia din Colectiv. Nu avea niciun chef, dar l-au târât prietenii la concert. A salvat câți a putut, apoi s-a dus. Unii oameni sunt făcuți să iasă din viață pe scara de incendiu.
