26.09.2023
Marian Bircea
Când nașu a găsit finul încățălat cu nașa drept răzbunare pentru amorul cu fina, a ieșit așa un scandal cu două divorțuri, de s-a minunat județul. La câte cioburi au apărut atunci, trebuia să vină și norocul. Au câștigat pe un bilet comun milionul. Sfătuiți de popă au împărțit câștigul, după ce prelatul a luat un sfert din bani drept zeciuială. După ani de procese, rămași fără bani și avocați, s-au recăsătorit fiecare cu fosta celuilalt. Acum stau în același apartament și sunt apreciați în comunitățile de swingeri.

Anca Mureșan
A dat în patima băuturii după ce copiii au plecat și nevasta l-a părăsit. Lumea din sat l-a poreclit Damigeană. Rîdeau de hainele lui ponosite și i se fereau din cale, că duhnea ca un dihor. Într-o vineri, pe un ger cumplit, a pornit clătinîndu-se cu o sticlă în mînă spre casa Floricăi, cu gînd s-o aducă înapoi acasă. N-am eu noroc să-mi curme cioburile astea suferința, a apucat să-și zică după ce a alunecat pe pojghița subțire de gheață. L-au găsit mort într-un șanț, cu hainele pline de sînge.

Ana-Maria Butuza
Mai ai 30 de scări până la fericire. Scria pe ușa de la intrare. I-auzi, și în cât timp s-or urca? În 30 de ani, luni, zile? Hm, da' bine sună. Ia să văd, zic, și deschid ușa cu tot elanul disperatului după fericire. Numa' trepte. Urc și urc cu gândul la porția de dulce. Încep să gâfâi, că nu era deloc ușor, și-n ochi aveam deja cioburi de oboseală amestecate cu sudoare și corpul mă durea de fericirea la care visam, dar n-am renunțat. Când am ajuns sus, pe ușă scria: Plecată în concediu, reveniți.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus