28.09.2023
Florentina Ghițescu
După ce s-a măritat a ajuns într-un sat uitat de lume. Ea, crescută și trăită, până să-l întâlnească pe el, într-un sat apropiat de marele oraș, un cartier mai îndepărtat aproape. Îl iubea. Și-a schimbat și religia pentru el. Umbla în cizme de cauciuc ca să iasă de pe uliță la drumul principal. Trăia cu soacra. A răbdat multe, dragostea s-a tocit. Când i-a reproșat că nu a așezat bine farfuriile, a luat una câte una și le-a trântit de pământ. S-a spart ghinionul, și-a făcut bagajele și a plecat la rată.

Georgiana Gabriela Fodor
Săpasem în zona sacră a cetății pentru noi descoperiri. Cele opt divinități străluceau în ochii noștri, deși pentru alții erau doar niște bolovani. M-am așezat lângă Afrodita, la piciorul ei stâng, puțin ciobit, am reconstituit câteva bucăți dintr-o amforă. Din capul zeiței ieșeau două capete dintr-un animal mitologic necunoscut. Am suprapus involuntar mitologiile creștine peste cele antice grecești până când întunericul mi-a acoperit imaginea și m-am văzut deasupra unor șerpi reconstituind trecutul.

Carmen Tot
Nu pricepea nimic din ce i se lăsase la îndemână, dar știa că se băgase calfă să înțeleagă dorința ce crescuse în el. Se înfricoșă: dacă nu pot, voi muri de dor. Luă primul ciob și îl lipi de altul și învie și muri egal cu numărul de cioburi potrivite unul lângă altul. După un an le închise în zid și tot frică îi fu. Apoi coborî de pe schela din lemn, exact la amiază și îndrăzni să privească spre cer. Soarele îi râse în față câteva clipe, apoi văzu și strigă: Dumnezeule mare. Iar din vitraliu îl privi Dumnezeu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2023, grupul are 11.820 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus