10. Temeinic bat cîmpii

6 noiembrie 2000
Încă o zi cu puţine cuvinte rostite.

Corina a venit seara de la nişte cursuri, iar pe străzi n-am vorbit cu nimeni. Cu Adela voi vorbi, într-o zi. Puteam să o fac de multă vreme. Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi. Ascult casetele Ioanei. Scrisori şi casete, de la unul la altul. Amintiri şi planuri. Lipsea ce era mai important: prezentul.

Mi-ar plăcea să stau şi eu, toată ziua, de veghe în lanul de secară, prinzînd copiii să nu cadă în prăpastie. Asta o spun ca să desconspir autorul din care am citat mai sus. Că acolo, pe rîndul ăla, am uitat.

E uşor să pici în capcana propriilor dorinţe. Să visezi, să devii un autor de iluzii pentru consum propriu (şi poţi da şi la alţii). Ştii ce e rău în deruta asta în care tot stau, de vreo lună? Că mă blochează! O hotărîre îţi permite să te eliberezi, într-o direcţie, să-ţi canalizezi acolo gîndurile.

Absenţa agită fiinţa precum furtuna marea: scoate la suprafaţă toată mizeria adîncului. Aici mă gîndesc la Nadia. Recunosc că absenţa ei a împrăştiat mîlul în toată fiinţa mea şi că încă sînt tulburat, chiar dacă mi-am recuperat, într-o măsură, calmul. Lui Radu G. Ţeposu îi aparţin cuvintele citate. Tot el crede că o singură dragoste e o imensă vanitate. O neputinţă ridicată la rang de virtute.

7 noiembrie 2000
Am aşteptat scrisoarea asta de la tine şi m-am bucurat de primirea ei, că-mi ziceam că ţi-o fi fost de ajuns să mă priveşti cum temeinic bat cîmpii.

Am fost la Adela şi m-am împotmolit la calculator. Ea nu are fonturile mele, şi, deşi am mai făcut eu trecerea asta, atunci, acolo, nu mi-am amintit. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, vizita a fost inutilă.

Crezi că mă interesează cunoştinţele teoretice de literatură? Nici eu nu le am şi nici nu am timp de ele. Am încercat să citesc Orbitor, dar nu cu suficientă hotărîre, imediat după apariţia cărţii. Ar trebui să reiau lectura, dar, pe de altă parte, poate că nu ar trebui. Poate că e timpul doar să scriu. Ce se poartă în mediile universitare mă interesează în măsura în care îmi place, îmi spune ceva. Mă uit îndărăt la zilele mele pe cînd asudam / prin ceaţă cu filologi şi palavragii. (Whitman. Şi cred că fără regrete.)

Cred că şi eu aş scrie într-o revistă non-culturală, pentru bani. Şi nu mai încerc o justificare. Nadia zice că era interesant cursul de Popular culture şi că, la prima oră, văzîndu-l, nu departe de ea, a crezut pentru o secundă că sînt eu. Poate că Mircea nu avea mustaţă, iar eu sînt, am convingerea, mai pirpiriu.

Într-o dimineaţă, într-o cămăruţă din regie, am citit cîteva cursuri de Postmodernism ale lui Bogdan Lefter. Ane zicea că e un curs interesant. Or pe mine, intervenţiile dilematice ale lui Lefter mă plictiseau de moarte. Încerc să spun că nu prea mă interesează ei, ca profi.

N-am nimic împotrivă că ţi-a plăcut Visul. Nu văd nici o contradicţie între acest fapt şi criticile mele. Cred că Borges a ştiut cel mai bine să încheie o polemică. Probabil că avem amîndoi dreptate. Ar trebui să fim foarte fericiţi, zicea el, şi cum aş putea să nu regret că nu l-am întîlnit şi că nu o voi face niciodată?

Încă n-am văzut emisiunea asta de sîmbătă dimineaţa. Îmi place Adrian Cioroianu, el însă place multora.

Da, Simona Popescu e tot optzecistă. Soţul ei (Bogdan Lefter) cred că are şi un rol în promovarea literaturii ei la tîrgurile internaţionale de carte. Dar asta e firesc. Pe ea n-am s-o atac, o văd tot fetiţă tocilară, ajunsă profă, între timp. Ştie bine, cred, teoria, dar îi place Musil, iar aseară a fost iar filmuleţul despre Gellu Naum la televizor. Şi-apoi, cu aceeaşi măsură judecînd, fleacurile pe care le-am scris eu pînă acum, zob pot fi făcute! Or, acolo ar trebui eu să lucrez, nu la demolări de scriitori.

Domnul Oscar Rohrlich, acela care, la 17 ani, locuia în oraşul Bucureşti, pe strada Cuza Vodă (pe strada Cuza Vodă, dar la Alexandria, am copilărit eu. Nu poate fi o coincidenţă!) la nr. 80 şi care, de la vreo 9 ani hotărîse să se facă ziarist de sport şi de cinema, mi-a trimis un e-mail care m-a bucurat. Radu Cosaşu este numele mai cunoscut al domniei-sale, pe celălalt - şi detaliile - le-am găsit într-o carte de Lucian Raicu.

Al. Cistelecan îmi va publica probabil gîndurile despre scriitorii evrei, dar cînd va apărea nr.11 din Vatra? Ei întîrzie destul de mult.

Dan îmi vorbea în telefon despre înaltele mele preocupări şi noi, muritorii de rînd... Eu îi ziceam despre muritorul de foame. Era tare bine dispus, de data asta. Sper să ne conversăm pe Internet, după ce va pleca în Canada, că eu prieteni nu prea am, aşa de bine-cunoscători de literatură şi calculatoare.

Şi mîine e o zi!