Cele 4 babe moțăiau. Fată, da' ce se dă aici? Ne dă ăștia plasă? Are și ulei? Taci fă, că e ședința comunală. A dat cafea? Chioara, cu radarul de mocăciuni activat, le făcu semn că nu e nicio urmă de nimic de luat acasă de la masa cu pliante. Se împiedică de un fir. Brusc, se făcu întuneric. Un copil începu să plângă. Primarul striga agitat să stea calmi. Chioara se așeză în fund, căutând priza. Tușind, se ridică împreună cu fața de masă. Copilul începu să țipe. Primarul se uita fix, cu mâna în aer. Cocota leșină.
Viorel Spinu
Când eram mic venea înainte să adorm și îmi șoptea. Dacă părinții tăi vor muri în noaptea asta, tu ce vei face? Nu știam să o recunosc pe atunci, adormeam speriat. A tot venit. Uneori rămânea cu mine un timp mai lung. Stăteam în pat sub plapumă, cât ea era cu mine. Îmi era frică, de tot. Apoi am simțit frica ei. Sperietoarea își dorea iubire. Era atât de singură. Îi era frică. Dorea așa de mult să se joace. Nu voia să îmi facă rău. Mai avem cinci minute din ședința de astăzi. Marți la aceeași oră?
Andra Toropoc
Nu se știe cum a ajuns în pomul înalt de la poșta Vitan umerașul cu rochia aceea atârnată pe el. Stă de la începutul verii și mi-am zis că cineva a pierdut un pariu, însă timpul și vântul au lăsat-o acolo. Ziua o văd ascunsă între frunze, zdrențuită de soare și de vrăbii, iar noaptea farurile o lungesc și îi aduc umbre mișcătoare. Pare că-i populată cu ceva și-i flutură poalele lipite de-o umezeală ciudată. Nu plouă, dar dinspre fântâna de alături se zăresc urme de tălpi care se pierd lângă pom.
