Umbra se lipi de pereți, se strecură prin cotloane și se prelinse pe scări, în drum spre atic. Ajunsă sus, deschise ușa pe care scria Camera lui Dan și se ascunse sub pat. Pe seară, Dan strigă din prag noapte bună, părinții răspunseră noapte bună, puiule, închise ușa și aprinse veioza cu steluțe. Apoi ridică marginile cuverturii și zise: acum poți ieși. Umbra se ivi cât era de lungă. De-a ce vrei să ne jucăm? întrebă ea, timidă. De-a ucide-i pe mama și pe tata, răspunse el cu elan. Umbra prinse a tremura.
Radu Gramatovici
De ce te temi cel mai mult, o întrebai, nu că m-ar fi interesat, ci pentru că poala ei, în care-mi rezemasem capul, părea cel mai sigur loc din lume. De foame, îmi răspunse și sări din pat să deschidă mai multe dulapuri, în timp ce eu, rămas cu capul în aer, deja regretam întrebarea. Am mâncare peste tot, pentru nopțile în care visez cum o caut prin casă. Înțeleg, zisei, deși în mintea mea de-atunci erau doar curbele imperfecte ale trupului ei gol. Încă nu știam că frica mea cea mai mare era exact opusul fricii ei.
Vero Anttheia Teodoru
Se agăța de marginea dricului la înmormântări. În calea nuntașilor ieșea cu găleata plină. Copiii îl priveau curioși spunându-și tot felul de povești. Că ar fi fost aruncat într-o groapă cu foc în copilărie, ba că a fost lăsat în pădure printre fiare. Unii mai îndrăzneți se strâmbau în spatele lui. El scotea sunete ciudate și încerca să-i prindă. Se împrăștiau râzând. Când ziua era gata pornea spre casa de la margine ținându-și la piept ce a primit pomană. Mama îl aștepta cu ochii mereu triști.
