M-au pus în mijlocul câmpului. Mă cam bate soarele. Ce de ciori pe cer, le ador. Ele nu mă plac. Ce e în neregulă cu mine? Nici măcar o cioară să nu se apropie? Cum chemi ciorile? Câr, câr? Na, câr-câr. Nimic. E oribil să iubești pe cineva care te ocolește. Se așază mai încolo toate și croncăne-n batjocură. Una a născut o cioară albă, au gonit-o din cuib, e diferită. Sunt așa singur. Cioara albă fâlfâie spre mine. Ah, vrea să se așeze. S-a așezat. Vai, ce ciudată e. Pleacă de-aici. Așa, du-te. Of, ce singur sunt.
Diana Cornea
Nelidada Țumpalachi se așeză turcește. Miriștea foșni. Se uită roată, îi lăcrimară ochii de la soarele prea sus și prea alb și se șterse cu dosul palmei, apoi se lăsă pe spate cu ei închiși. Stătu așa câteva minute cât să gonească gândurile prin împărăția lui Verde Împărat, întinse mâna dreaptă și rupse un fir de imaginație, îl ronțăi o vreme și încă una, râse și deschise albăstrelele. În miezul lor se oglindi un Păsări Lăți Lungilă pierdut printre primele stele. Ptiu, drace, da' ce m-ai speriat.
Vlad Mușat
Pe la 7 ani, ai mei mi-au zis că Bau-Bau nu există și că a fost inventat pentru ca eu să fiu cuminte. M-am dus în camera mea și l-am văzut cum zăcea sub pat. Am umflat o pungă și am spart-o. Zgomotul m-a speriat și asta l-a mai pus pe picioare. 28 de ani mai târziu, Bau-Bau e mai sănătos ca oricând. A mai avut cumpene în perioada în care am fost căsătorit. Singura lui alinare a fost Matei, băiețelul meu, care abia acum începe să înțeleagă anumite lucruri și de asta vrea să petreacă mai mult timp alături de mine.
