Se-ncuiase în iatac și-și frângea mâinile. Ah, ziua aceea-n care se certase cu Iorgu. El voia moștenitori numaidecât, ea voia să mai copilărească. Se săturase de cutume de modă veche. Avea nevoie să cugete în singurătate la conac. Mojicii ocupaseră însă pădurile de primprejur. Ce-aveau să facă oare cu pământul pe care-l cereau. Auzi zgomote în salon. Trăsura, în sfârșit. Coborî la repezeală, deschise ușa. Rămase țintuită locului. Într-un par era atârnat caftanul lui tătâne-su. În vârf puseseră potcapul însângerat.
George Dometi
Zizu era singurul care își amintea cu drag de nunta lui de la 9 ani. Era un tip destul de liniștit, deși mereu avea idei năstrușnice. El m-a învățat să fug prima dată de poliție. Slăbănogul ieșea foarte ușor prin tăietura gardului secției 5 poliție. Era atât de înalt că îl foloseam pe post de umbrelă. Acoperea soarele atunci când furam fier vechi. Haidamacul nostru inspira teamă prin prezența lui dezlânată și poziția de marionetă-n păpușoi. Acum arunc ultimul pumnul de țărână, corbii croncănesc.
Aurelian Țolescu
Nu mă speria nimic. Sunt din generația ceaușeilor, cu peste 40.000 de absolvenți de liceu în '86. Tata îmi arătase cum se muncește în tipografie, mama mi-l dădea exemplu pe fratele meu, inginer chimist. Către final, tata a început să mă sperie cu blândețe: nu-i nimic dacă nu intri la facultate, faci armată, apoi te face tata tipograf, te însori, îți dă casă de la serviciu și ești un om făcut. Cred că imaginea mânjelii de tuș, peste tot și mirosul de plumb m-au determinat să intru la electronică.
