Îmi era teamă de orașele mari. Credeam că acolo cerul este negru din cauza fumului emanat pe imensele turnuri ale uzinelor și voi dârdâi de frig în lipsa soarelui. Mă înfricoșa ideea că zumzetul traficului mă va surzi și nu voi putea auzi vocea din interiorul meu. Dacă mă voi schimba într-un roboțel aflat mereu în contratimp? Fix asta construiesc acum. Un roboțel din cuburi. Mi-am regăsit copilăria într-un oraș mare, iar de bucurie am parte când izul valurilor sărate îmi străpunge nările. La vita e bella.
Ina Moldoveanu
Ăsta era obicei de familie. Cum făceai patruzeci de ani, primeai o cantitate de bani consistentă pentru prima operație estetică din viața ta. Îi venise rândul lui Emi. Fratele și sora trecuseră prin asta și arătau cu mult mai tineri. Îndrumată de estetician avea o intervenție la maxilar, ceva riduri, o rinoplastie și o liposucție abdominală. Fericită a venit să îi vedem noua înfățișare. Arăt minunat, da? Pe fața noastră se citea groaza. Emi avea gura strâmbă, nasul ei fin era acvilin, iar fusta era plină de sânge în jurul taliei. Acum sunt o divă.
Arthur Ianoși
Îi luase foc casa de la țară și-l luasem să stea cu noi la București. Bunicu' era un om ursuz, dar plin de-nțelepciune. Ai mei au plecat la muncă și-am rămas doar cu el. Ploua torențial. De ce crezi că plouă așa tare bunicule? Își plânge pământul greutatea betoanelor astea în care locuiți voi. Păi pământul e jos și ploaia vine de sus. Mă nepoate, trupul lui e aici, dar sufletu-i acolo, și-și aruncă ochii obosiți către cer. Mi-e dor de casa mea și de oșteanul meu care-mi păzea recolta. Și el tot sus e acum? Tot sus.
