Dumnezeu nu i-a răspuns niciodată la scrisori. Nu i-o plăcea genul epistolar, și-a zis Adam. Dar asta nu l-a împiedicat să persevereze. În fiecare dimineață se așeza în fața colii albe. În fiecare zi se ridica de la masa de scris doar după ce foaia era acoperită de-un mușuroi de cuvinte. Așa au trecut zile, săptămâni, ani. Când izvorul de unde vin toate cele scrise a început să sece, a adresat o ultimă scrisoare Destinatarului Suprem. Conținea șapte cuvinte: Îți mulțumesc, Doamne, că ești mereu tăcut.
Cecilia Fofiu
Mirsa, tărâm din galaxia Qna, ritual în a 725-a zi a anului pentru telepatia generală. Resursele sunt drastic drămuite existând o unică soluție, teleportarea undeva în univers. Zi sacră, adorată de mirsenii mov care își lipesc corpurile de Massa să afle. Terra e de interes, condițiile, cu minim efort le putem adapta nevoilor noastre, ce știți despre locuitori, întreabă Marele-Mir. Sunt primitivi, transmite un grup de opioni, comunică prin gesturi, sunete și notează haotic gândurile. Grafomani, facil de surprins.
Șerban Răzvan
Mi-am ucis copilul. Am făcut-o din datorie. Am scris mult și eram mulțumit de ce ieșise, însă ei mi-au zis că e prost și inutil ce scriu. Să scrii despre iubire e expirat, ca un sirop mucegăit, spuneau, iar să te plângi că ce grea e viața, cum fac personajele tale slabe, e și mai grav. Când a venit fii-miu acasă, i-am dat o ciocolată, l-am sărutat pe frunte și, după ce i-am spus cât îl iubesc, l-am împușcat. Acum scriu despre tatăl care își ucide fiul. Cu cartea asta nimeni nu-mi va mai spune că sunt un grafoman.
