Astea trebuie să fie scrisori. Mi-a povestit bunica că pe vremea ei, oamenii își vorbeau în scris. Dura câteva zile, poate chiar mai mult să ajungă hârtiile scrise de mână dintr-o parte în alta. Se inventase telefonul, dar era legat cu fir și nu avea toată lumea. Aici e bunica, bărbatul de lângă ea nu știu cine e. Scrie ceva pe spate. Nu știu să citesc scrisul de mână. Stai să scanez. E actorul preferat al bunicii, au făcut fotografia asta după un spectacol. Are și dată. Ce-i ăla un actor, mami?
Ioana Epure
Azi e D day. Așa am numit ziua săptămânii în care buni vine la mine-acasă cu traista-i plină de magie. Doar ea știe cum să-mi scuture așternuturile de toate visele rele, cum să-mi tragă norii pe dreapta, să pot vedea soarele sau luna oricând vreau și cum să-mi plimbe câinele fară să-l piardă. Intru-n casă, își fereste privirea, e agitată. Ceva nu-i bine, buni, ai pățit ceva? Nepoate, sub rețeta de găluști cu prune, am găsit poza unui schelet. Buni, sunt dezordonat, dar aia nu-i poză, e RMN-ul meu de coloană.
Aurelian Țolescu
Am plâns în hohote după ce l-am sunat de ziua lui. Prieten și mentor de o viață. Mi-am dat seama că nu-i voi mai auzi tonul glumeț niciodată. Am ajuns acasă și am căutat o fotografie cu noi. Eram tineri pe-atunci. Azi, chiar azi, i-am revăzut poza frumoasă, cu zâmbetul hâtru, în fața sicriului care după formalitățile religioase și tehnice a coborât automat către instalații. Zgomotul flăcarilor m-a șocat și am realizat, privind poza lui și știind spiritul lui, că nu va putea fi decât înger. 28.08.2023. Radu.
