Lucruri vechi. Praf. De câteva zile triază și aruncă din casa care a fost a maică-sii. Pe raftul de jos al bibliotecii găsește o pungă, alunecată aproape de tot acolo unde spatele de placaj e desprins. În pungă, o foaie și-o felicitare. Pe felicitare, Tata te iubește, data, și un nor de mâzgălituri roșii furioase. Pe foaie, cu roșu, Te urăsc, boule bețiv, nu mai ești tatăl meu. Fără voie, filmul momentului îi pornește în minte. Era ziua lui, făcea 10 ani, și ăla i-a băgat cu capul în tort și pe el, și pe maică-sa.
Nelida Holban
Drac împielițat mi se spunea. Bodicăisem prin sertare și găsisem poza unui bărbat. Era cam ștearsă așa că am înviorat-o puțin. Dacă n-ai gustat creion chimic și lipici din cutie cu capac cerat roz și lopățică, nu știi ce-i bun. Bunica m-a prins în plină creație. A privit fotografia colorată, dar nu m-a certat. A spus atât: unii plătesc cu viața, alții cu sufletul. Mai târziu am aflat că-n poză era bunicul, care fusese împușcat de un rus beat, în fața porții femeii pe care o împărțeau.
Lucian Domșa
Vasile Manciu i-a arătat arendașului Manole un medalion ce l-a găsit în fundul sertarului unui scrin, înainte să fie incendiat conacul. După ce a deschis căpăcelul, a văzut o fotografie rotundă cu o femeie frumoasă și un copil la sânul ei. Parc-ar fi Fecioara Maria cu pruncul Iisus, a șoptit el făcându-și cruce. Al cui o fi fost? Arendașul a rânjit. Ăsta-i boieru' când era mic, iar muierea-i mumă-sa. Ne bate Dumniezo c-am dat foc, a suspinat Manciu. Manole a dat scârbit din mână. Boieru' o ars cu boieroaică cu tot.
