America Latină poate reprezenta la prima vedere pentru mulți români un tărâm exotic, vibrant, vast, sălbatic și romantic. Aparent, puține par să lege plaiurile mioritice de îndepărtata și fascinanta America Latină, asta dacă excludem celebrele producții latino-americane care au pătruns și în România în post-dictatură. Aceste telenovele au fost idolatrizate inițial dar în anii 2000 românii au copiat rețeta încercând propriile telenovele. Au fost cazuri în care mâna latino-americană a intervenit concret. În 2005 actorul și producătorul argentinian Gabriel Corrado s-a deplasat cu o mână de oameni la București pentru realizarea telenovelei Secretul Mariei. În 2010 acesta a apărut ca invitat special pentru a juca în Narcisa sălbatică.
În ceea ce mă privește, la vârsta de 3 ani am avut prima întâlnire cu o telenovelă prin producția argentiniană Perla Neagră, care îi avea ca protagoniști pe Gabriel Corrado și Andrea del Boca. În ciuda faptului că a trecut ceva timp, încă am amintiri legate de respectiva telenovelă. Ani mai târziu, primul restaurant la care am fost în Argentina, se pare că îi aparținea lui Gabriel Corrado și ulterior am aflat că acesta locuia în apropiere de casa prietenei mele din Argentina, la care am stat o săptămână, înainte să mă mut în Cordoba.
La vârsta de 10 ani am avut o reîntâlnire cu faimoasele producții latino-americane, de origine argentiniene și peruane. În mai puțin de o lună deja vorbeam și înțelegeam destul de bine limba în care 18 ani mai târziu aveam să studiez.
Pe când aveam 11 ani am petrecut prima vacanță de vară în care am stat 3 săptămâni departe de părinții mei, la unchii și verișoarele mele, în orașul în care m-am născut, Câmpulung Muscel. Acolo am descoperit alături de verișoarele mele și bunicul lor (fratele bunicii mele materne, nașul mamei mele și un bunic în plus pentru mine), prima mea telenovelă mexicană; Salomé, având-o în rolul principal pe actrița mexicană Edith González, care în anul 2007 a vizitat România și a apărut ca actriță într-un episod special, într-una din primele telenovele românești. În timp ce îmi continuam prima vacanță descoperind telenovelele mexicane, la îndemnul "bunicului nostru", care avea o bibliotecă impresionantă de cărți din diferite domenii, eu și verișoarele mele am luat din bibliotecă dicționarele de limba spaniolă, cărțile de gramatică spaniolă, ghidurile de conversație și ne-am apucat să studiem.
După vara respectivă fetele mi-au lăsat mie limba spaniolă. Una dintre verișoare a ales ca prima facultate limbile străine (franceza și hindi) iar cealaltă a decis după terminarea facultății de drept să se stabilească în Germania, unde a studiat o altă licență, iar mai apoi un master, în limba germană. Întâmplarea face că bunicul lor a decedat în anul în care am intrat la master și am primit prima bursă în Mexic, iar actrița principală din Salomé a decedat un an mai târziu, când eu zburam din Mexic spre România.
La puțină vreme de la întoarcerea mea din vacanța petrecută la Câmpulung, am scris pe un caiet că o să ajung în Mexic. Desigur micii mei colegi din școala generală au auzit de atunci zilnic acest lucru de la mine, multă vreme. Într-o zi, în timp ce mă întorceam acasă cu mai mulți colegi, în fața unei stații de autobuz am repetat cu mare pasiune și încredere că voi ajunge în Mexic, iar o fetiță probabil exasperată de fanatismul meu, m-a întrebat cum și când o să ajung eu vreodată în Mexic. Atunci am rămas câteva momente blocată pentru că nu aveam un răspuns logic dar 16 ani mai târziu, în aceeași stație am revăzut fetița de altădată, eu având cu mine bagajul de călătorie pe care încă era proaspăt lipită eticheta cu zborul Mexico City-Paris-București.
Am hotărât că voi merge în Mexic la vârsta de 12 ani și în final am ajuns la 28 de ani. Lucru care mi-a demonstrat încă o dată, că dacă un lucru ne este menit, el o să fie al nostru indiferent cât de mult timp o să treacă sau câte obstacole vom întâlni pe parcurs.
Aventura mea cu telenovelele a durat în final 4 ani. La vârsta de 14 ani am hotărât să renunț atât la telenovele cât și la televizor. Nu m-am mai uitat la televizor nici măcar atunci când mă aflam pe micul ecran, datorită pasiunii pentru actorie. M-am mutat la Câmpulung pentru continuarea studiilor și m-am centrat pe teatru, concursuri, olimpiade, radio, sport, diverse activități extrașcolare și chiar puțină politică la nivelul de adolescent. Apoi m-am mutat la București și câțiva ani am fost foarte centrată pe UNATC și bineînțeles, pe actorie. Când am început însă masterul în domeniul Științelor Politice și al Relațiilor Internaționale, specializarea Studii Latino-Americane, actoria a fost înlocuită de plecările mele în străinătate culminând cu studiile mele în țările hispanice.
Revenind, următorul moment în care am deschis un televizor a fost 14 ani mai târziu, la vârsta de 28 de ani când proaspăt ajunsă în Mexic am realizat că am televizor în cameră. Într-o zi l-am deschis și am descoperit redifuzarea unor telenovele mexicane din copilăria mea, chiar la mama lor acasă. Timpul însă și-a spus cuvântul. Nu am reușit să mă uit mai mult de câteva minute.
Câteva zile mai târziu, am ieșit cu o prietenă mexicană care în urmă cu mulți ani, înainte să fie admisă la facultatea de Științe Politice, la care eram bursieră internațională, a făcut figurație în telenovelele marca Televisa. Ne aflam în mașina ei când m-a anunțat că tocmai am trecut pe lângă sediul Televisa, pe care am apucat să-l văd câteva secunde. Televisa este cea importantă televiziune din Mexic, a produs unele din cele mai cunoscute telenovele care s-au realizat în America Latină. Este Mecca telenovelelor și a crescut în umbra puterii politice din Mexic. Patronii Televisa nu s-au ferit niciodată să se numească "soldați ai PRI (Partidul Revoluționar Instituțional) și ai președintelui Statelor Unite Mexicane".
Spre finalul șederii mele în Mexic am ieșit din nou cu amica mea la o seară dedicată culturii peruane, organizată de Ambasada Peru în Mexic. Am vizionat un film peruan, urmat de un vernisaj și acolo ne-am întâlnit cu cel mai bun prieten al amicei mele, acompaniat de iubitul lui, care întâmplător lucra la Televisa. M-a invitat să vizitez sediul dar nu am reușit să onorez invitația.
Ultima perioadă în Mexic a fost destul de aglomerată și mai ales solicitantă la facultate. Seara am încheiat-o toți patru, într-un restaurant mexican din zona exclusivistă a capitalei, Polanco. Acolo se ascultau cântece care făceau parte din coloanele sonore ale telenovelelor de altădată. Cântece pe care le-am și învățat în copilărie.
Cum fiecare cultură operează în baza propriei sale logici, fiecare cultură trebuie analizată ținând cont de logica structurii sale. Prin urmare, într-un mod parțial și abstract telenovelele mexicane structurează, definesc și povestesc cultura mexicană și din anumite puncte de vedere și pe cea latino-americană. Telenovelele vorbesc despre o realitate parțială și fragmentată, reflectă indirect complexele, dorințele, temerile și stereotipurile unei culturi.
Compoziția telenovelelor arată faptul că Mexic este o țară de mare diversitate culturală și socială. Multiculturalismul a caracterizat telenovela de la fondarea ei. Astăzi i se recunosc anumite "trăsături" care o marchează ca fiind tradițional mexicană: conservatoare, lejeră, romantică, cu un joc actoricesc exagerat, dramă constantă, cu puțină creativitate, cu multe remake-uri și mai ales cu happy ends.
Telenovela își are originile la începutul secolului XX, odată cu melodrama care descarcă emoții și întreține pasiuni. Acest gen are ca înaintaș teatrul muzical din secolele XVI și XVII care se învârtea în jurul dramei și avea momente de conflicte și sentimente profunde, cum ar fi durerea, furia, plăcerea și iubirea.
Telenovelele au apărut în America Latină odată cu apariția televiziunii. Acest gen a dus la cel mai mare număr de producții exportate. Pentru ca telenovela să ajungă la un succes uriaș, a trebuit să treacă printr-un proces care a început pe continent în anii '40 și '50, mai întâi în filmul mexican și argentinian, apoi în teatrul radiofonic.
Cu timpul, telenovelele s-au transformat în vehicule care permit divulgarea problemelor sociale în moduri noi de expresie populară. Aceste schimbări ne permit să vorbim despre "telenovelas de ruptura", tematicile lor fiind diferite de cele ale telenovelelor tradiționale.
Stilul mai recent al telenovelelor argentiniene propune posibilitatea ca "acțiunile unor câțiva să producă schimbări în viața multora". Acest lucru se reflectă în unele producții cum ar fi traficul ilegal de organe, telenovela (Resistire) sau recuperarea nepoților dispăruți în timpul dictaturii militare argentiniene din anii 70, în telenovela Montecristo, un amor, una venganza.
În Argentina a avut loc o conștientizare colectivă în privința răpirii copiilor în timpul dictaturii militare, pornind de la un fenomen de masă, cum a fost telenovela Montecristo, un amor, una venganza. Această telenovelă a făcut cunoscută problematica dincolo de frontiere. În această poveste filmată în 2005, două surori îndrăgostite de același bărbat erau separate de conjunctura socială argentiniană a dictaturii. Această producție a fost în total acord cu politica din vremea respectivă. Merită menționat cazul cetățeanului Marcos Suarez Vedoya a cărui fotografie de când era mic, a apărut în telenovelă. Actrița Viviana Saccone, în rolul Victoriei a apărut într-unul din episoade ținând în mână fotografia lui. Acest lucru a fost posibil datorită colaborării cu bunicile care și-au pierdut nepoții, "Las abuelas de plaza de mayo".
Telenovela latino-americană în aceste vremuri ale globalizării și ale erei digitale nu mai poate reprezenta o viziune despre America Latină. Ea devine victima propriului succes. Versiunile europene și asiatice suprimă hispanicul și îl înlocuiesc cu etnii locale, cum a fost cazul telenovelelor românești Regina sau Inimă de țigan, care ulterior au mers mai departe devenind film de lungmetraj cu numele State de România - Student la Sorbona. Iar noile tehnologii și rețelele de socializare au făcut loc unor produse noi numite "webnovelas".
Pentru că totul are un final, epoca de aur a telenovelelor latino-americane a apus! Prezența latino-americană în România rămâne! Avem un dialog deschis...