Părea locul adecvat. Avea până și grindă. Tot ce îmi mai trebuia era o sfoară lungă, o umbră de săpun și un scaun. A fost ușor. Sfoară am găsit la un sforar. Săpun la un săpunar. Scăunel am găsit la o asistentă peltică într-un centru de recoltări analize. Când au venit nemții, tot ce au găsit, a fost un sac de oase putrezite. Eu stăteam într-un colț cu lumină și le-am zis mulțumit de mine. Na, ați văzut că nu m-ați prins? Au pus gaz și au dat foc ca și cum nici n-aș fi fost.
Adelaida Zamfira
Tanti Didina trage te rog mașina pe dreapta, că mi-e rău. Mă omori. Jur că mâine îți aprind o lumânare la biserică. Contesă, taci. Nu opresc până nu-mi promiți că te desparți de animal. L-ai lăsat pe nepotu-meu ca să te țină unu-n mocirlă? Taci, că am citit în cărți. Bag cuțitu-n el, fir-ar el de animal, să fie. Tanti, e ursulețul meu de pluș. Nu pot să dorm fără el. Fiți-ar insomniile de râs, să-ți fie. Tu n-ai auzit de Imovane? Animal de pluș îți trebuie ție sau un bărbat? Eu mai știu, tanti? Te rog, nu-l omorî.
Iulia Anastasia Roșca
Se chircise din nou sub scaun și își acoperise urechile cu mâinile. Nu voia să fie acolo, să le audă cuvintele șuierătoare și țipetele. Vreau la mama mea, își spunea și încerca să-și aducă aminte cum arată mama. Copilăria ei era alb-negru, așa că mama îi apărea în minte ca o fantomă gri, care o lua de mână și o ducea departe de suferință. Într-o zi ploioasă, a găsit în noroi un ursuleț de plus. L-a spălat și a văzut pentru prima dată în viață ei de 5 ani o culoare: albastru. Acum și fantoma mamei e tot albastră.
