Ieri l-am văzut pentru prima dată într-un costum. A avut banchet. Nu mă așteptam să fie așa conștient de el, așa mândru. Dar când și-a aprins țigara, stătea într-o poziție de parcă știa că-l urmăresc. Bogdan îmi tot spunea că urmează să-și facă o formație, dar entuziasmul lui îmi provoca silă. Te-am privit doar pe tine, până m-a sunat mama și m-a chemat acasă. Și noaptea mea a fost lungă. Mi-am imaginat cum îți săruți toate colegele. Azi îmi plănuisem să tocesc la istorie. Se apropie Bac-ul și mie mi se rupe.
Gabriela Rus
Pentru jurnaliști evenimentele culturale sunt mofturi, care le strică planurile. E sătulă de toate. Lume multă și azi, un concert la sinagogă, material pentru Jurnalul de duminică după-amiază. Nu credea că îi place muzica simfonică, dar de data aceasta e complet vrăjită de la primele acorduri. Rămâne pasivă chiar și când lumea începe să se agite în spatele ei. Explozia mătură tot, ca un val ucigaș. Ultimele ei gânduri cu privirea fixată pe inscripția de deasupra altarului sunt: Acesta nu este un mod rău de a muri.
Gheorghiță Mircea
Un sms de la 666. Duminică după-masă, la răscruce. Doar el știa de răscruce; cu el, acolo, s-a făcut înțelegerea. Mă va aștepta. Din obișnuință m-am gândit cum o să mă îmbrac. Cu ce? Când mi-am dat seama ce stupidă problemă îmi puneam, m-am gândit să îmi iau rochița roșie ce o purtasem atunci, la prima întâlnire. Conform înțelegerii, îmi era bună și acum. Tot conform înțelegerii, am tot 90, 60, 90. La 66 ani. Adio jurnalule. Sun un taxi. Unde? întreabă șoferul. La dracu, apoi, văzându-i chipul mirat, Crossroads Pub.
