Ce zi e azi? Cum, nu-i mâine? A, și nici ieri. Deci, nu e sâmbătă și nici luni nu e. Te pomeni că, zise Alambica cea care alambica tot. De la zile la pastile, de la ce avea de făcut până la ce nu trebuia să facă. Tare sprăhuiată era, săraca. Era așa de ani buni. Ziceau că are boala aia cu nume nemțesc. Nu știa lumea. Cu inima avea. Inima albastră e boală grea. Te poartă de te îndoaie. Dar Domnul n-o lăsa. În ziua de pauză a Bărbosului avea și ea pace. Scria de dimineață până seara. Să-și rămână.
Laura Stanciu
Nu mai cred că poate sta cu ea fără să facă sex. Nu are cum. O fi ea urâtă cu spume, dar nu e proastă. În fiecare vineri pleacă la Bușteni cu copiii. Cum ajung, îl ia cu lugu-lugu. Cine-i cel mai bun șofer? Tati. Îl ia cu vin roșu, plăcințele, prăjiturele. E deșteaptă. După condus, el e praf. Dar sâmbătă seara termină vinul roșu. Îl pune să facă un grătar. Ce bine ți-a ieșit, tati. Viață de familie. Eu sunt proasta, nu ea. De luni până vineri, între 10 și 18, e al meu. Dar mâine îl pun pe liber.
George Dometi
13. 10. 1988. De nouă luni de zile în oraș se aude un bâzâit. În timpul zilei sunetul se estompează din cauza vieții, dar mulți nici nu-l bagă în seamă. În schimb noaptea zgomotul devine ca un roi de albine, ca o drujbă într-o pădure, ca un lanț târâit pe dalele de asfalt. Nimeni nu știe de unde vine, cine-l face sau dacă e ceva real. Dar el există. De sâmbătă mama nu a închis nici un ochi. La șase jumătate clopotele bisericii o trezesc. E slujbă. Mă nasc la 14:23. Resuscitare. Zumzetul dispare.
