Privirea șuie o făcea să fie mai îngăduitoare cu defectele acestei noi lumi bolnave. Purta niște ochelari fund de sifon, zgâriați și prăfuiți. Se așeză sub corcodușul de la stradă, umplu un lighean cu apă, aruncă niște pietricele în el și scrise pe o foaie de hârtie cum putu ea mai bine: NU HRĂNIȚI RECHINII CU SEMINȚE. Sprijinită de copac, începu să fredoneze un cântecel într-o limbă necunoscută. Relu, eternul rebel, trecu pe lângă și aruncă trei semințe în lighean. Rechinul îl înghiți cu totul. Dacă n-aș fi scris.
Gabriel Rusu
Ascultă-mă atent frate. Ieri când treceam cu porumbul printre șezlonguri am dat de doi mahări ce pălăvrăgeau. Cică iau sirieni de pe un vapor ancorat la poarta 7. Acolo ar fi un paznic pe care dacă îl ungi cum trebuie închide ochii. M-am gândit să facem și noi așa, că vorba aia, ce se întâmplă la mare rămâne la mare. Ne dă nea Igor două pistoale, mergem peste ei la noapte, trecem la fapte frate, mă-nțelegi cum zic? Păi cu sirienii ce facem? Dă-i dracu, îi vindem ca pe vite. Să curgă banul, asta contează.
Ruxandra Donose
Eu vara nu dorm. Nu am somn. Boxele bubuie, și eu cu degetele picioarelor înfipte în nisip și cu fruntea pe mâini, îmi aduc aminte de Radio Vacanța copilăriei mele. Acum, la fiecare cincizeci de metri se aude altă muzică, în anumite puncte strategice auzi doua deodată. Oare avem cu toții nevoia să ne amuțim gândurile? Degeaba încerc să ascult valurile cum se răsfrâng peste inimi și castele. Până și pescărușii trebuie să țipe ca să se facă auziți. Ne lăsăm asurziți, și în noi, încet, se stinge dorința de a cânta.
