19.10.2023
Silvia Ștefan
S-a descălțat de sandale și le-a ridicat pe amândouă. Cu mâna stângă își aranja bretonul ciufulit de vânt. Inima îi bătea cu putere, își ascundea ochii umezi sub borul pălăriei. Să n-o zărească nimeni, să nu-i știe nimeni oful. Își plimba degetele prin nisipul fierbinte, pășind pe scoicile-evantai. El îi recunoscu rochia ușoară de vară și o urmă. Ce vrei?, îi zise Silvi, cu ochii spre mare. Vezi valurile? Vin și pleacă, așa ca oamenii. Du-te, șopti apăsat, strângând în palmă rețeta și biletul de tren către Nicăieri.

Oana Jindiceanu
Aici lacrimile curg în sus, ca picăturile de ploaie pe parbriz atunci când gonești pe autostradă. Ce bine că ești înalt, poți să le aduni în căușul palmelor. Ține-le bine, ca într-un leagăn și înainte de a-ți afunda chipul, privește-te atent în oglindă. Apoi fă ce vrei cu ele: spăla-te, soarbe-le, aruncă-le-n mare sau, mai bine; Scuză-mă că te întrerup, dar eternul tău feminin m-a învăluit în meandrele subtilului. Ai băut, este? Nu înțeleg de ce nu putem să ne certăm și noi așa, ca toți oamenii.

Gabriela Rus
Acasă erau anotimpuri, adoram vara. Aveam bronz fără creme de protecție, castele de nisip și concursuri de acrobații la piscină, vânzători ambulanți cu porumb, fotografi cu maimuțe, luna park cu mașinuțe-carambol. Aici, doar o vară eternă și o plajă plină de oameni îmbrăcați din cap până-n picioare. Hei, spălăcitule, vino-ncoa. Câte rupii costă mizeria aia a ta europeană cu gheață? Dă-mi patru și cară-te, copiii se tem de tine, arăți ca o mortăciune. Nu avem loc și pentru voi aici, du-te înapoi la ruinele voastre.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2023, grupul are 11.950 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus