În cele ce urmează, Mihai Buzea (n.1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus opt romane. În curs de apariție: Tarot la Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Mini, Retro și În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva - toate textele aici.
*
Iată ce s-a scris undeva, cândva, de către cineva (care ia parte la proiectul Ficțiuni Reale): "M-a criticat maestrul Florin Iaru, pe LiterNet. Cică păcat de început și mijloc, că finalul e de rahat. Nu-i bai, că în afară de șefa clasei și de încă vreo doi, niciunul n-a scăpat neurecheat. Pun textul meu la comentarii. Parcă are, totuși, un oarece final. Io-s mulțumit". Și iată răspunsul venit din eter către acest cineva: "Ba pe mine mă amuză! Cea mai tare chestie a fost când Răzvan Penescu (fondatorul LiterNet) îl pregătea pe un scriitor cu j'demii de cărți publicate să ne analizeze textele și i-a venit ideea să-l pună să scrie și el un text experimental, la o temă dată. L-a scris, l-a postat și au sărit frații cu comentarii de mi s-a făcut milă de săracul scriitor. N-a mai dat pe aici cu «analize literare». Nici pe Iaru nu l-au iertat și s-au luat rău de el". Vox populi!Bun... nu știu cine era "săracul scriitor", dar accept eu provocarea în locul lui (nota lui Răzvan Penescu: s-a înțeles greșit, nu era nici o legătură între textul respectiv și eventuale comentarii ulterioare, ci era parte dintr-o altă idee pe care o vom duce mai departe poate cu altă ocazie). Pentru azi au fost trei teme: Mini, Retro și În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva. Din ce s-a trimis, am selectat și comentat câte șase texte pentru primele două teme și șapte pentru a treia; am încheiat fiecare temă c-un text producție proprie. Acum mingea este în terenul "fraților". Aștept comentariile dumnealor!
Mini
Și-a dorit viața în stil mare, dar a ratat maxima ei grandoare. Se visa pictoriță și-a ajuns să deseneze mandale pe căni. S-a măritat cu cel mai drăguț și bogat coleg, au călătorit în toată lumea, însă a divorțat, amorezată de-un gigolo vârstnic și pauper care-a plimbat-o doar prin dormitor și cu vorba. Și-a botezat fetița cu cel mai frumos nume cunoscut, dar o strigă ca pe pisici, Sof. Acum își scrie romanul vieții țintind Nobelul, însă tot ce obține sunt aprecieri pe un site de micro-povești. (Andra Toropoc)
Clar, acesta-i textul care m-a convins de la prima lectură. Nu pot veni cu sugestii, completări sau "amenzi" pe text, pentru că n-am de ce să mă iau, pur și simplu. În plus, am avut cândva o iubită, una Roxana, care a fost măritată "cu cel mai drăguț și bogat coleg, au călătorit în toată lumea, însă a divorțat, amorezată de-un gigolo vârstnic și pauper care-a plimbat-o doar prin dormitor și cu vorba"; chestia e că omul bogat n-am fost eu, iar cel pauper nici atât (am fost înainte de ăștia doi). Pe fiica Roxanei o cheamă Sofia și e o minune de copil, iar Roxana s-a lăsat de chitară (n-a pictat niciodată, nici măcar mandale pe căni) și s-a apucat de scris. Da, își scrie romanul vieții, iar eu îi sunt consultant literar (pro bono, evident). Cum să nu dau acestui text primul loc? Premiul întâi, coroniță și felicitări!
Mini
Fată, a-nceput să mă enerveze scârba asta mică. Acu' parcă-mi pare rău c-am adus-o să ne măture păru' dă pă linoleum și că l-am sfătuit pă șefu' să-i dea scaunu' lu' săracu' Sile. I-am pus foarfecele-n mână și-am ajuns să-mi fure clienții. Cică îi programează pă internet. Să-i vezi cum stau ca cățeii pă scaune, cu ochii în curu' ei. I-am zis: fată, fii cuminte, vino și tu cu o fustă mai lungă, sau în blugi, ca noi. Ce crezi că mi-a răspuns, obraznica? Mersi dă sfat, tanti Zițo, dă mâine vin și fără chiloți pă mine. (Paul Dârvariu)
Se pare că domnul Dârvariu s-a specializat în texte dure, parcă special gândite să măture pe jos cu corectitudinea politică. În opinia mea, este abordarea care i se potrivește cel mai bine, deci recomand autorului să-și păstreze "linia". Foarte bună legătura cu tema (Mini); aș fi vrut să aflu mai multe despre Sile dar înțeleg că n-a încăput și povestea lui aici (poate în alt text, la altă temă). Observ doar că ar fi fost mai bine "și-a ajuns să-mi fure clienții" în loc de "și-am ajuns să-mi fure clienții".
Mini
De unde vii la ora asta? Nedormită, mirosind a fum de țigară. Cum o să fii în stare să performezi azi la concurs? La vârsta ta, un viitor virtuoso interpretează deja decent o partitură de Liszt. Nu există performanță fără efort și sacrificii. Cu ieșirile astea cu prietenii ce poți deveni mai mult decât o mediocră? Ca tine, mamă? Încetează să mă tratezi ca și cum aș fi miniatura ta. M-ai obligat să îți interpretez în allegretto viața netrăită. Ăsta nu e visul meu. Decât să nu știu cine sunt, prefer să fiu un nimeni. (Gabriela Rus)
Foarte clar text, limpede și fără "volute". Autoarea a mers direct la țintă ("Decât să nu știu cine sunt, prefer să fiu un nimeni") și a mers bine, cu lipsa de milă a unui tanc german ("Ca tine, mamă?"). Aș fi pus o virgulă după "prietenii", c-așa mi se pare că impune lectura cu voce tare a textului ("Cu ieșirile astea cu prietenii ce poți deveni mai mult decât o mediocră?"), dar mă gândesc că autoarea a avut în minte o anume voce și un anume ritm de vorbire (rapid, certăreț, disperat, "mitralieră") și lipsa unei virgule nu este o eroare, ci o sugestie de lectură (poate că așa sună vocea mamei!). Altfel, redarea conflictului dintre generații nu este tratat aici în mod deosebit de original, ci doar foarte direct, explicit și concis.
Mini
E de mărimea unei boabe de piper, doamnă Georgescu. Multe nopți la rând a visat cum alegea boabe negre din mâncare, iar acum visul căpătase sens. La următorul control, i-au spus că e de mărimea unei boabe de strugure. Detestase roadele alcoolului, indiferent de gust sau formă. Când i-au mai dat doar patru luni de viață, atunci a poreclit-o Mini. Începuse să gătească haotic, încurca ingredientele și scăpa mai mereu prea multe boabe de piper în mâncare. Au înmormântat-o împreună cu Mini, tumoarea. (Mihaela Palaloga)
Textul merita un loc mai bun în ierarhie, că are de toate: umor, moarte, imprevizibil, doar că există o frază complet lipsită de legătură cu orice ("Detestase roadele alcoolului, indiferent de gust sau formă"). M-am tot gândit, de frică să nu greșesc eu, dar parcă nu greșesc: "roadele alcoolului"? Ce poate însemna asta? În mod normal, când scrie "roadele alcoolului", un scriitor se referă la beție, ciroză, crimă, uitare oarbă, divorț și alte lucruri din acestea, dar aici în text pare că "roadele alcoolului" se referă la bietul și nevinovatul strugure. Iar părerile doamnei Georgescu despre struguri n-au legătură cu cancerul ei. Nu literară, cel puțin.
Mini
Anul acela, Sărbătoarea Fericirii din Ueno - provincia Iga, adunase cei mai de seamă haijini. Hisoka din Tokushima, bardul cu pletele în vânt, decorat de însuși Taira Masakado, Yoshi din Nagano, câștigător al Crizantemei Ogiku și tânărul Satoru, reprezentând Osaka. Se spune că timp de trei zile și trei nopți fiecare dintre ei a recitat zeci de poeme haiku fără ca nimeni să câștige. Atunci Satoru și-a crestat venele, scriind cu sânge textul care avea să îi aducă victoria: vezi, rândunelele seduc. (Daniel Onofrei)
M-a impresionat găselnița textului, la care nu m-a dus capul de la început: da, haiku este o formă minimalistă de poezie. Deci, da, textul are ce căuta printre reușitele acestei teme (Mini), fiind printre cele cu adevărat originale: aici nu e vorba nici de fusta mini, nici de mașina Mini Cooper (care a inspirat multe dintre textele temei, doar că le-a inspirat prost. Adică ieftin, "telefonat"). Nu sunt convins că "Rândunelele seduc" e chiar un haiku ce-ar câștiga la Ueno, dar aici trebuie să mă opresc și să admit: ce știu eu despre această artă?
Mini
Cu ce să vă servesc, a întrebat-o chelnerul? Cu o cafea, dar aduceți-mi și un meniu, aș comanda și cina înainte să înceapă filmul. Și un coniac. Bineînțeles, doamnă. Mai așteptați pe cineva? Nu, i-a răspuns, cu un zâmbet amabil. Sunt singură. De cum chelnerul s-a îndepărtat, femeia și-a îndreptat privirea spre scaunul gol: Iubitul meu, i-am spus că sunt singură pentru că el sigur nu te poate vedea. Mai ții minte locul acesta? Aici ne-am întâlnit. Ți-a plăcut fusta mea prea scurtă. Au trecut atât de mulți ani. (Ana Maria Dobre-Nir)
Se putea scoate mai mult, dar textul rezistă și așa. Monologul bătrânei văduve este puțin forțat, adică pare rostit pentru cititori, nu pentru scaunul gol al răposatului; totuși, luat ca întreg, textul trece. Mai multă atenție în redactare ar fi fost de dorit: "Cu ce să vă servesc?, a întrebat-o chelnerul" în loc de "Cu ce să vă servesc, a întrebat-o chelnerul?"; după semnul "două puncte" se începe cu minusculă, nu cu majusculă (deci "și-a îndreptat privirea spre scaunul gol: iubitul meu", nu "și-a îndreptat privirea spre scaunul gol: Iubitul meu"); zâmbetul doamnei este amabil degeaba, că "amabil" nu se leagă cu nimic altceva din poveste, cu vreo reacție sau întrebare a chelnerului.
Mini
Sunt micuță de statură, micuță și slăbuță; Mihai îmi spunea Tanagra. L-am iubit mult, total. Și el spunea că mă iubea, și cred - chiar și-acum - c-a fost adevărat, cel puțin o vreme. Cel mai bun amic al lui i-a zis să-și retragă cererea: Cum să te-nsori, mă, cu pitica aia? Ce, vrei să-ți facă copii schilozi?. M-am măritat cu altcineva și am doi copii splendizi, băiat și fată. La 20 de ani de la nunta mea, Mihai s-a-nsurat și el. Acum are o fetiță micuță și frumoasă. Amicul s-a sinucis. (Mihai Buzea)
Retro
Te-am văzut aseară, fată, mergeai spre Cișmigiu cu bunică-tău; frumos din partea ta că-l mai scoți din casă pe ăl bătrân. Nu, fatăă, e iubi al meu; suntem împreună de două luni. M-a cerut ieri de soție; ne căsătorim peste 3 săptămâni; să prindem luna de miere la Paris toamna; e superb. Da', fată, cam poți fi fii-sa. Nu, fatăă, copiii lui au peste 40 de ani. Și să vezi, tot zic despre mine că îi vânez averea; habar n-au ce-i dragostea adevărată. Orice-ai zice tu, eu zic că-i boșo. Nu-i boșo, fatăă, e retro (Roxana Catana Tarhon).
Am selectat de la bun început acest text pentru prima poziție; n-a avut contracandidat. E cel mai original și se "lipește" cel mai frumos de tema dată (Retro). Mi-ar plăcea să-l văd dezvoltat, cândva, într-o proză scurtă inclusă într-o antologie atractivă ("Adevărata dragoste", poate? Nu știu, editorii știu mai bine dacă așa ceva s-ar vinde). Un singur lucru observ: femeile care își vorbesc cu "fată" una alteia nu pronunță niciodată "fatăă", că n-au cum (încercați! Hai, că nu mușcă: rostiți cuvântul cu voce tare!), ci totdeauna "faaată". Numărul de "a"-uri este la liberă alegere, eu am pus trei că-mi place cifra asta.
Retro
L-au împușcat degeaba, doamnă. Era mai bine înainte. Primeam o casă, copiii făceau școală, aveau unde lucra. Mă uit la ea ca la o arătare. Goana după lapte, pâine sau vată, frigul din camera cât cutia de chibrituri, teama că-mi pot afla și cel mai ascuns gând nu-mi mai fac rău. Azi la Arhive am dat peste singura poză cu Mama. În penitenciar. Ține mâinile pe umerii mei, într-o îmbrățișare de înger. Sunt pui de năpârcă, am aflat. Ca toți copiii luptătorilor din munți. Să vă fie rușine, îi spun cucoanei de la obraz. (Carmen-Ecaterina Ciobâcă)
Text deloc original, dar atât de bun încât mi-ar fi plăcut să-l scriu eu. Avem aici, in nuce, cele două raportări la Epoca de Aur (raportări de care nu mai scăpăm din 1989 încoace): pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Remarc încă două lucruri la text: curajul de a spune lucrurilor pe nume (nu va exista niciodată înțelegere reciprocă între noi și ei, iar simpatie nici atât) și poziționarea lipsită de echivoc ("Să vă fie rușine"). Foarte bravă și enumerarea "lapte, pâine sau vată". Vată!
Retro
Bunicul n-a fost niciodată un om ca toți oamenii. Nici în moarte nu s-a dus ca toți dușii. A pășit mai întâi c-un picior. S-a cangrenat, l-au tăiat. Membrul fantomă i-a dat o vreme semne de dincolo. Poliglot, bunicul a învățat repede limba fantomelor. I-a spus bunicii că o iubește, și-a tăiat unghiile, să nu adune țărână când l-o acoperi cu pământ, și a închis ochii. Ca să nu ne deranjeze, pe noi, restul, ne vizitează rar. Cam două vise pe an. Nici mort, bunicul nu-i un mort ca toți morții. (Ionuț Morariu)
Text rotund ca o bilă de biliard. Nimic de corectat, nimic de scos. Presimt că autorul are de gând să valorifice figura bunicului într-o scriere mai amplă. Rămân cu o singură întrebare: nuvelă sau roman? Din punctul meu de vedere, locul în care textul atinge cel mai bine tema dată (Retro) este aici: "Poliglot, bunicul a învățat repede limba fantomelor". Eu aș fi scris "Poliglot, bunicul a învățat repede și limba fantomelor", dar cum nu am (ca autorul), amintirea bunicului, îi respect opțiunea. Ciudat, dar textul mi-a amintit de primul capitol din Scrinul negru de Călinescu.
Retro
Căruțul de butelii era prețios. Cu el cărai nu doar butelia la încărcat, ci și sacul de făină, sacoșa cu sifoane și, mai ales, blocurile de la ghețărie, pentru răcitor. Cazanul cel mare era pentru fiert rufe și făcut săpun. Cazanele mici pentru gem și zacuscă, se puneau la fiert pe pirostrii în curte și se amesteca des cu linguroiul de lemn. Cratița era pentru fiert conserve în sticle și borcane. Toporul bine ascuțit despica lemnele tăiate cu joagărul. Nimic nu lipsea din gospodărie, doar oamenii ei nu mai erau. (Marilena Demian)
Mi-a plăcut foarte mult acest text, poate cel mai cinstit dintre toate în abordarea temei (Retro, reamintesc). M-a aruncat direct în propria mea copilărie, dar efectul a fost cumva invers față de aparenta intenție auctorială: "Nimic nu lipsea din gospodărie" - ei bine, mie îmi lipsea totul. Aveam obiectele pomenite în text, unele uitate (cine mai știe ce era răcitorul?!), dar îmi lipsea ce am acum, adică tot confortul anului 2023. Stilistic, aș așchia puțin prima parte a acestei prime propoziții: "Toporul bine ascuțit despica lemnele tăiate cu joagărul". Lemnele de foc se despică cu securea, nu cu toporul; iar "bine ascuțit" mă cam intrigă. Care este relevanța "bine-ascuțitului" în economia textului?
Retro
Ambală pizza și o așeză în rucsac. Suzi, chérie, grăbește-te. Te așteaptă buni. Ok, vin. Ia un taxi, nu mai tăia Cișmigiul pe role, că se răcește pizza. Asta-i bună, maman. Două minute la microunde și c'est tout. A pus rucsacul pe umăr și a ieșit ca o vijelie. Și cum se dădea ea cu rolele pe alee, numa' ce dă nas în nas cu Lupu. Adi Lupu, coleg din generală. Ce bine ai crescut, Suzi. Și ce bine miroși. A pizza. Fata deschise rucsacul. C'est bon? Picnic? Alo, buni, da' de ce ai tu așa poftă mare de pizza? Că c'est fini. (Elena Fermus)
Fără să fie un text grozav, acesta m-a surprins. Să rescrii Scufița Roșie! Nu m-aș fi gândit. În altă ordine de idei, textul e plin de chestii criticabile: timpurile verbale sunt zăpăcite rău, franțuzismele nu primesc o explicație cât de mică, "poftă mare" e neinspirat ("poftă" era perfect). Ca să nu mai zic că, pentru o fată "bine crescută", Suzi pare foarte grăbită să sară pe Adi. Dar poate așa este tinerețea: grăbită!
Retro
Voia să-și antreneze memoria rămasă, așa că număra. Trei vampiri, un clovn. Nepoata lui se deghizase în prințesă și primea copiii la petrecerea de Halloween. Două fantome. Ciudat - o doamnă vag cunoscută, îmbrăcată ca un star de cinema din tinerețea lui. Îl salută înclinându-și grațios capul și-i oferă o bomboană. Dora? Femeia surâde și duce arătătorul la buze, respectând scenariul de film mut. Credeau că a ațipit. Dimineață l-au găsit tot în fotoliu, ținând în mână fotografia soției și un ambalaj vechi de caramea. (Alice Bancu)
Textul merita o poziție mai bună, fiind cizelat, lucrat serios și fără erori de începătoare. Dar m-am încurcat în numere: sunt două fantome sau e una? Dacă sunt două, atunci una e Dora (răposata soție) și una e Moartea. Moartea îi oferă o caramea / bomboană, iar Dora o fotografie. Dar atunci de ce avem în text "o doamnă vag cunoscută" și nu două? Pe de altă parte, dacă pe muribund îl vizitează o singură entitate (Dora/Moartea), de ce sunt două fantome și de ce el primește două daruri? Pe de altă parte, o anume explicație există chiar în text: "Voia să-și antreneze memoria rămasă". Cred că autoarea putea scăpa de lest ("se deghizase în prințesă și") ca să aibă destule caractere pentru un text mai puțin cețos.
Retro
N-am înțeles de ce Mihaelei nu i-a plăcut să facem sex. Niciodată. Mai precis, vreau să spun că Mihaela n-a făcut niciodată sex cu mine. În rest, a făcut totul. Ne-am cunoscut la o nuntă, ne-am pupat, ne-am suit în taxi, am ajuns la mine și ea m-a iubit cu gura, pe covor, cum nu mai fusesem eu iubit vreodată; dar atât. Am regăsit-o ieri pe Facebook și mi-a explicat: Pentru c-aveai patul ăla scârbos de la străbunică-tu. Și-o mai trăseseră în el trei generații. Mi-a venit să vomit. (Mihai Buzea)
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Grilajul de fier era primul lucru pe care-l vedeai când intrai în blocul vechi în care locuia croitoreasa mamei. Știam că dincolo de el e liftul, dar noi mergeam mereu pe scări. E defect, mă lămurea mama. De obicei vorbea mai mult, așa că atunci când m-a trimis să-i iau paltonul, am tras grilajul, am intrat în lift și-am apăsat singurul buton. Normal că nu era defect. (Ana Vlad)
Iată un text scris uimitor de neglijent, dar care își merită locul prin simplitate și concizie. Frica mamei de a merge cu liftul spune totul despre generația urbanizată de comuniști, iar fronda fiicei spune iarăși totul despre generația noastră, a celor care ne-am născut într-un oraș pe care practic l-am invadat - fără să fim vreo clipă conștienți de asta. Personajul "croitoreasa mamei" locuiește într-un bloc vechi; avem în această imagine simplă un instantaneu din viața a trei orășence complet diferite: bătrâna venită din Interbelic, femeia venită de la țară, copila născută într-un bloc nou, dejist sau ceaușist. Mi-nu-nat! Păcat de neatenția redactării (am ignorat finalul textului original, care propunea o repetiție inutilă).
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Mor aici, în cârciumă, și nu-mi aduc aminte cum le zice la chiloțeii ăia făcuți din fâșii de piele de vițel, cusute sub formă de grilaj. Ăia, frate, de au două găuri în partea de jos și un lacăt în față. Da, bre, cum zici mata: cavalerii ăia crucificați, își îmbrăcau nevestele cu pantalonașii ăștia, când plecau la război, încuiau lacătul și-și atârnau cheia de gât. Cum? Centură de castitate? Mersi, nene, că m-ai scos din lapsus. Văd că le ai cu vocabularu'. Explică-mi și mie: ce-i aia castitate? (Paul Dârvariu)
Cel mai original text în privința modului cum s-a "legat" de temă (În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva). La multe m-aș fi gândit că s-ar putea afla în spatele unui "grilaj", dar nu organul genital feminin. Apreciez și dezinvoltura cu care autorul pastișează discuțiile de cârciumă, cu tot farmecul lor de vocabular improvizat ("cavalerii ăia crucificați"). Nu am obiecțiuni față de forma și fondul textului.
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
A cumpărat Fănel apartament la parter de bloc cu banii de la nuntă. E însurat, are două fete, se zice că e om la casa lui, însă îi e un dor nebun după curtea părintească de la sat. Nu are somn căutând o soluție. Cumpără câțiva saci cu ciment, fier beton, scânduri, unelte și-și cinstește colegii cu niște beri să-l ajute. Face un pridvor de mai mare dragul cu parmaclâc din șipci, ca acasă. Pune un fir de viță ce se întinde splendid. Pitit își urmărește vecinele. Așa își zărește nevasta în brațele măgarului de la doi. (Cecilia Fofiu)
Text foarte bun, mi-a plăcut și ideea, și execuția. Nimic original, cu excepția faptului că autoarea evită inteligent să folosească cuvântul "grilaj", lăsând în seama cititorului să-și imagineze scena: Fănel cățărat noaptea pe spalierul făcut de mâinile lui harnice, spionându-și vecinele (cum știa el de la țară), până ce vița-de-vie urcă (în ani, înțelegem) de la parter la etajul unu și de acolo la etajul doi, cu Fănel prelungindu-i mereu "grilajul", până dă de nevastă-sa în alt pat. Splendid.
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Tata își trăia zilele cu o indiferență blajină: mânca, dormea și mergea la lucru. Doar sâmbăta după-amiaza își lepăda liniștea, odată cu hainele de lucru, băga repede ceva în gură și își făcea bocceaua: dădea fuga la Violeta, spre necazul mamei, lăsând în urmă un parfum de toluen. Tata, aproape fericit, sufla în jiglere, schimba bucșe și ștergea delcoul Violetei, pe preșul adus dinadins. La sfârșitul zilei, rămânea pe preș un grilaj care nu-și mai găsea locul: trebuie să-i pun și radiatorul, zicea tata îngrijorat. (Siranuș Hakobian)
Încă un text despre anii '80 ai secolului trecut. Atmosfera e perfect redată, cu bloculenii care-și bibileau Daciile în fața scărilor de bloc, lăsându-și nevestele singure, să-i admire de la ferestre cum se murdăresc de vaselină, "aproape fericiți", după formularea autoarei. Îmi permit să aduc o sugestie: nu aproape, ci total fericiți. Dar de asta și-au dat seama abia după 1989, când tot raiul lor de bărbați-băieți s-a dus pe apa Sâmbetei. Pe apa Sâmbetei după-amiaza, vorba autoarei.
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Mă așez pe asfalt în chenarul făcut de cei care constataseră accidentul. Victima căzuse într-o poziție nefirească ținând cont că se aruncase pe geam, de la parter, într-o încercare disperată de a scăpa de furia celui care îl prinsese cu nevastă-sa în pat. Pata de sânge era încă acolo. O gălăgie de furnici se îngrămădea pe ceea ce presupuneam că era un molar. Am inspirat cu ambele nări. Mirosea a lămâie. O bătrână mă privea de dincolo de gard. O ignor, adulmecând în continuare asfaltul. Domnu', pare că ați înviat. (Arthur Ianoși)
Text care m-a luat pe nepregătite prin faptul că n-am înțeles nimic. La prima lectură, adică. La a doua și mai apoi la a treia, parcă-parcă am început să deslușesc ceva-ceva, dar nu sunt câtuși de puțin sigur că am prins intenția autorului: a înviat adulterinul sau n-a înviat? Mister! - cel puțin pentru mine. Stilistic, nu sunt convins de "o gălăgie de furnici", iar mirosul de lămâie mi se pare de tămâie. Așa cum am spus de mai multe ori, ambiguitatea este una dintre cele mai solide calități ale prozei foarte scurte. Mă grăbesc să precizez că eu nu dispun de astă calitate.
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Roger e la pârnaie de trei ani. Pe nedrept. A hotărât să evadeze. A mituit un gardian, are o lopată mică. Sapă un tunel, ca un Monte Cristo modern. Iată, o rază de lumină. E o grilă de aerisire. Îl aude pe directorul închisorii: azi am semnat eliberarea lui Roger. Nu de-asta m-am culcat cu tine, ai zis c-o lași pe Ava. E vocea soției lui Roger. Ăstuia i se pune pata: Cum dracu' sunt liber? Am săpat degeaba? Împinge grilajul și sare în birou. Directorul face infarct, nevastă-sa leșină, Roger fuge cu Ava în Panama. (Nicolae Popescu)
Fără a fi o capodoperă, acest text prinde topul din simplul motiv că mă atinge la o coardă sensibilă: ador acțiunea. Dă-mi așa ceva și sunt fanul tău; ia-mă pe poeme-n proză (foarte scurtă) și m-ai pierdut de client. Din text aș scoate "Pe nedrept." (n-are niciun rol în narațiune), "Cum dracu' sunt liber? Am săpat degeaba?" (nici aceste două propoziții nu au), și "în Panama". Importantă e Ava, nu Panamaua!
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Încă sunt supărată pe tine, știi? Seara mai beau câte un vin. Dar nu uit. Și-a doua zi te caut iar, chiar dac-am promis să nu. Relu insistă să ieșim. Îți seamănă mult. Poate o să se-nchege ceva până la urmă. Ție cum îți merge? Văd că ai companie și-n dreapta. Sper că nu-i prea mare harababură. Fir-ai să fii. Nu mai puteai aștepta un an? Ți-ai dorit atât să vezi Sintra și Petra. Erau următoarele de bifat. Ți-au dat aripile? Săptămâna viitoare o să vopsesc grilajul. Alb. Să meargă cu crucea. Plec. Să stingi lumânarea. (Titela Durnea)
Îmi calc pe caracter și bag șapte texte la temă, în loc de șase (ca de obicei), dintr-un motiv de cât de simpatic, pe atât de meschin: nu știam nimic despre Sintra! Am căutat pe wikipedia și m-am dumirit. Da, vreau să văd și eu orașul, întocmai ca răposatul. Și sper s-o fac înainte să-mi "dea aripile" - foarte bună asta! Felicitări.
În spatele unui grilaj e întotdeauna ceva
Am dat peste sistemul de fortificații ce alcătuia Der Atlantikwall, mai exact peste punctul de comandă Seydlitz (Stützpunkt Seydlitz). Din câte cazemate au existat în zonă, numai 13 au rămas până azi; sunt încuiate, dar am reușit să-mi strecor telefonul prin grilaj și să fotografiez o inscripție originală, în caractere gotice: In herrn got händen liegt dies Haus, böse Seelen kehren aus. (Această casă este în mâinile Domnului, sufletele rele ies afară.). Și chiar au ieșit, dar abia după 1944. (Mihai Buzea)