Aș fi dorit să fiu îmbrăcată-n negru. Nu-i regulamentar. Duc gândul cu mine când urc în cabină. Salut bătrânul pilot automat digital, abia se mai ține în cele patru axe. Azi sărbătorim un număr rotund de ani împreună. Lume multă. Stegulețe. Fanfara cânta. Cum la bine așa și la greu. Vom fi scoși din rând. Decorați, declarați pensionari. Dragul drag, hai sus, facem turul de onoare între nori și pământ. La 4.000 metri am strâns manșa și ca două Pume aflate-n pericol ne-am năpustit în brusc picaj terminal. Și fanfara cânta.
Gabriela Rus
Citește-ți textul cu voce tare. Nu durează mai mult de 30-40 de secunde. Și acum imaginează-ți că se aude povestea ta la un radio vechi, cu butoane, ca pe vremea bunicii. Că toate poveștile noastre se aud, suprapuse, din câte un radio. Ai vrea să fie vocea ta sau a unei crainice cu voce blândă? Ori o voce gravă, masculină? Ce alte sunete ți-ar însoți povestea? Scârțâitul unei uși, vacarmul străzii ori plânsul unui copil? Și toate acestea simultan într-o coloană, sute de povești transferate din noi în undă.
George Dometi
Doctorul se uită la mine. Pareză pe laba piciorului de sprijin într-o lume dezechilibrată, instabilitate lombară inferioară cu fragilitate a verticalității principiilor, amorțeli în jurul anusului astral și a zonei inghinale miserupiste, tulburări de urinare emoțională și defecație verbală, a se citi sindromul scriitorului de tablă. Electromiografic s-a relevat o suferință gravă a rădăcinilor generaționale. Se recomandă înlocuirea prin chirurgie spinală a vertebrelor cu clape de pian dezacordat.
