Cine îşi mai aminteşte azi în România de părintele Jerzy Popieluszko? Tinerii noştri nici despre rezistenţa anticomunistă din România n-au idee. Probabil nici nu-i interesează. Jerzy Popieluszko n-a fost singurul preot polonez ucis de comunişti. Dar sfîrşitul tragic, la numai 37 de ani, l-a transformat în lider spiritual pe preotul care a avut curajul să-i susţină deschis pe cei care s-au opus regimului generalului Jaruszelski, propovăduind însă nonviolenţa.
"Ce ştii despre Jerzy Popieluszko?", îl întreb pe tînărul şofer (de vreo 25 de ani) care mă conduce de la aeroport pînă în Varşovia. "A murit în 1970 şi ceva", spune, "dar da, am auzit de el." În Polonia, ca şi în România, 20 de ani şi ceva par pentru tinerii de azi ceva de ordinul "înaintea erei noastre". Au primit libertatea ca pe ceva de la sine înţeles, şi-o asumă ca pe celelalte cinci simţuri. Nu le pasă prea mult de Solidaritate, de greve, de cei care au luptat şi poate au murit pentru ei. Sau nu vor să se gîndească la lucruri care ţin de trecutul părinţilor lor. Adevărul e că nu le-o poţi reproşa. Au acum posibilitatea să circule prin Europa, au un oraş cu zgîrie-nori psihedelici şi o mentalitate europeană. Ca şi mai esticii lor amici, tinerii români pentru care Revoluţia e istorie antică iar Ceauşescu o legendă ca şi Dracula, tinerii polonezi trăiesc în prezent.
"E posibil ca mulţi tineri să nu ştie prea multe despre Părintele Jerzy Popieluszko, căci informaţiile sunt destul de puţine", spune Katarzyna Soborak, cea care se ocupă, în calitate de notar, de procesul de beatificare a părintelui Popielusko, precum şi de arhiva de la Biserica Stanislaw Kostka, unde părintele a fost paroh din 1980 pînă cînd a fost ucis. "Totuşi, o mulţime de pelerini polonezi vin la mormîntul lui, iar printre ei se află foarte mulţi tineri. După informaţiile noastre, pînă acum au venit în pelerinaj 17 milioane de oameni. Printre ei, Papa Ioan Paul al II-lea, George Bush şi Margaret Thatcher." Într-adevăr, a doua oară cînd ajung la Kostka, văd un grup de studenţi la teologie care se roagă cu voce tare în faţa mormîntului.
(Mormîntul lui Jerzy Popieluszko)
"Era un om curat şi extrem de modest"
Mormîntul părintelui Jerzy Popieluszko e singurul amplasat în curtea bisericii Kostka din cartierul Zoliborz. E acoperit de bucăţi de piatră, e înconjurat de un tăpşan verde bordat de coroane de flori şi de lumînări. Ligia Urniaz-Grabowska l-a cunoscut pe părintele Jerzy Popieluszko. Au fost prieteni apropiaţi. Asta se întîmpla către sfîrşitul anilor '70, cînd ea era proaspăt medic, iar părintele ţinea slujbe pentru medici şi asistente. Mi-a povestit despre prietenul său cu lacrimile în gît. "Era un om foarte curat şi extrem de modest, mai mult un băiat decît un bărbat. Era fragil, nu arăta deloc a bărbat puternic. Nici sănătos nu prea era. Dar iubea oamenii, şi iubirea asta îi strălucea prin întreg corpul. Oamenii vor să facă din el un erou, dar era un om cît de poate de normal, nu poza în erou. Sfinţii sunt uneori printre noi şi de multe ori nu ne dăm seama de asta decît atunci cînd le privim viaţa ca pe un tot."
Ligia Urniaz-Grabowska m-a dus la muzeul care îi e dedicat preotului Popieluszko şi care se află în subsolul Bisericii Kostka. Îmi arată corpul de bibliotecă cu cărţi şi diverse lucruri personale - bocancii de ski, fotografiile cu părinţii şi fraţii, un pulover bleu în anchior, maşina de scris Olympia, telefonul verde, dar şi scrisoarea pe care părintele Popieluszko i-a trimis-o în iarna lui '82, cînd ea, ca lider al Solidarităţii, era arestată şi deţinută, scrisoare în care îi ura un Crăciun fericit pentru că nimeni nu se aştepta să fie eliberată curînd. (După '90, Ligia Urniaz-Grabowska a fost senator din partea Solidarităţii.). Expoziţia a fost realizată cu ajutorul fiicei ghidului meu, scenograf cunoscut în Polonia. "Uite, aici e fiica mea", îmi spune Ligia Urniaz-Grabowska arătîndu-mi o fotografie de la o manifestaţie a Solidarităţii. "Iar aceste trunchiuri de copac le-am luat cu fiica mea exact din locul unde a fost răpit părintele înainte de a fi ucis."
Muzeul cuprinde mai multe săli, fragmentînd destinul preotului în mai multe etape. Copacii susţin un fel de Drum al Calvarului, un coridor întunecat care duce într-o sală unde sunt expuse hainele şi ghetele pe care Jerzy Popieluszko le-a purtat în ultima sa zi, dar care arată şi imaginile imposibil de privit ale corpului său desfigurat. După cum au constatat legiştii, preotul era viu cînd a fost aruncat în Vistula, cu bolovani legaţi de picioare, dar faţa lui era atît de distrusă de bătaie încît fratele său l-a recunoscut doar după un semn din naştere. Din această sală treci în cea care oferă imaginea impresionantă a înmormîntării preotului, cu circa jumătate de milion de oameni (spune ghidul meu) prezentă la Kostka în jurul sicriului. Pereţii sunt tapetaţi cu o parte doar din panglicile coroanelor mortuare, în vreme ecranul televizorului dă întreaga imagine a acelei zile de doliu naţional.
"Cu siguranţă e un plan divin care se desfăşoară peste noi", spune Ligia Urniaz-Grabowska în timp ce mă conduce înapoi la hotel. Mi-a oferit fotografii cu părintele Popieluszko. Eu mă gîndesc la ce mi-a spus, că de cîte ori are o problemă, vorbeşte cu prietenul ei la mormînt. Mă mai gîndesc şi la ce mi-a spus Katarzyna Soborak - "dacă ar mai fi trăit azi, cred că părintele Popielusko ar fi fost foarte trist să vadă lucrurile negative din Polonia - corupţia, necinstea şi ateismul - dar ar fi fost cu siguranţă fericit să vadă că Polonia e independentă."
Părintele care face minuni
Părintele Jerzy Popieluszko s-a născut în 1947, în satul Okopy, într-o familie de oameni simpli. Despre mama sa, care mai trăieşte încă, se spune că e o femeie extraordinară - deşteaptă, demnă, puternică. A intrat la Seminarul varşovian în 1965, după terminarea liceului. A fost hirotonisit în 28 mai 1972. A slujit în mai multe biserici pînă cînd, în mai 1980, i s-a dat parohia Bisericii Stanislaw Kostka. Ca preot rezident a ţinut slujbe pentru personalul medical, iar din august 1980 a început să predice pentru muncitori. După proclamarea Legii Marţiale (decembrie 1981) a organizat multe acţiuni caritabile, participînd şi la procese, iar din februarie 1982 a ţinut, pînă la uciderea sa, 28 de slujbe lunare, descoperind în Biblie şi în scrierile bisericeşti dimensiunea morală a vremurilor dificile prin care trecea Polonia. Aparatul represiv nu l-a cruţat. A fost urmărit, interogat, supravegheat.
(Biserica Stanislaw Kostka)
În ziua de 19 octombrie 1984 a fost invitat să ţină o slujbă publică la Bydgoszcz. "Să ne rugăm să fim eliberaţi de frică, de intimidare dar, mai presus de toate, de răzbunare şi violenţă.", a spus la această ultimă slujbă a sa. Pe drumul de întoarcere maşina e oprită de patru oameni ai Serviciilor Secrete. Este bătut, legat şi închis în portbagaj. Şoferul său, W. Chrostowski, şi el reţinut, reuşeşte să sară din maşina care rula cu 60 km/oră. Scapă, maşina nu poate opri din pricina traficului. (W.Chrostowski trăieşte, dar din păcate n-am reuşit să vorbesc cu el pentru că nu dă interviuri.). Părintele Popielusko va sfîrşi aruncat de viu în rîul Vistula, după ce a fost bătut şi maltratat.
Cei patru ucigaşi ai săi au fost judecaţi şi acuzaţi, pentru că puterea avea nevoie să arate că actul criminal a fost o iniţiativă personală şi nu un ordin venit de sus. Doi dintre ucigaşi au primit cîte 25 de ani de închisoare, dar au executat mai puţin, iar ceilalţi doi cîte 15, respectiv 14 ani şi jumătate. În prezent, toţi sunt liberi. "Nu e datoria mea să comentez dacă mi se pare normal că sunt în libertate", spune notarul Katarzyna Soborak, cea care se ocupă de arhivele Popielusko. "Ce e mai important e că procesul de beatificare e în curs, pentru că a fost o persoană extraordinară. (...) Avem în arhivele noastre şi 370 de documente de la persoane relatînd evenimente miraculoase provocate de părintele Popielusko. Printre ei sunt oameni foarte bolnavi care s-au vindecat după ce s-au rugat la mormîntul său. Cunosc o femeie care era oarbă şi căreia i-a revenit vederea după ce s-a rugat la mormînt. Aceste documente despre întîmplări miraculoase nu sunt însă necesare procesului de beatificare. Părintele Popielusko, pe care l-am cunoscut şi eu, era cea mai fantastică persoană din lume."
"A ţinut să vină la şcoală ca să-i apere pe cadeţi"
În puţinul timp petrecut la Varşovia am asistat şi la întîlnirea de aniversare a 25 de ani de la greva şcolii de ofiţeri pompieri, Wyzsza Skola Pojarnicza, aflată tot în cartierul Zoliborz. În noiembrie 1982, cînd cadeţii au început greva, cerînd să depindă de Ministerul Ştiinţei, Educaţiei şi Tehnologiei, şi nu de Ministerul de Interne, părintele Popielusko a sosit ca să-i susţină şi să-i apere. "A venit de trei ori aici la şcoală. Eu l-am adus cu maşina", spune Ligia Urniaz-Grabowska. "S-a temut că tinerilor li s-ar putea întîmpla ceva. A adus cu el un cîntec patriotic, vechi de un secol, şi mai mulţi oameni cu care să-l cînte." Acest lucru mi-a fost confirmat şi de şeful Brigadei Pompierilor Polonezi, care a fost foarte emoţionat cînd şi-a ţinut speechul. A absolvit aceeaşi şcoală, dar înainte de noiembrie '82 cînd a avut loc greva. Atunci, îmi explică, după două săptămîni de grevă, cu cadeţi baricadaţi în clădire şi izolaţi de forţele de ordine, puterea a închis şcoala după ce a intrat în forţă şi a oprit greva. Cadeţii care n-au semnat declaraţia de loialitate au fost daţi afară din facultate. În 1982 şcoala s-a reînfiinţat cu alt nume, pe care-l poartă şi azi.
"Era preot, nu lider politic, nu discuta chestiuni politice"
Andrzej Werner e critic literar şi cinematografic, profesor şi scriitor. L-a întîlnit de cîteva ori pe părintele Popielusko, în cadrul unor întîlniri cu colegii săi din KOR (Komitet Obrony Robotnikow/ Comitetul de Apărare a Muncitorilor, fondat în 1976 de un grup de intelectuali). Andrzej Werner locuieşte şi el în Zoliborz, lîngă Biserica Kostka. Şi-l aminteşte pe părinte ca pe o persoană foarte carismatică şi foarte devotată. "Nu era un lider politic, ci preot. Nu discuta chestiuni politice.", spune Andrzej Werner, care a fost şi el arestat de două ori, iar a două oară a petrecut trei săptămîni într-o închisoare din nord-vestul Poloniei, la graniţa cu Germania. Se întîmpla în 1981. "Am fost duşi cu elicoptere şi escortă militară, dar n-am fost interogaţi şi nu ne era frică, pentru că eram toţi lideri ai Solidaritaţii şi n-aveam ce discuta cu cei care ne răpiseră. Cred că era cea mai mare concentraţie de intelectuali pe metru pătrat care a existat vreodată în lume. Mari profesori şi mari scriitori mi-au fost colegi de celulă, inclusiv viitorul prim-ministru Tadeusz Mazowiecki".
(Articol preluat din România Liberă, decembrie 2006)