[am iubit diminețile cu tine] / [Ani întregi am așteptat să se deschidă] / [De cele mai multe ori mă apropiam]

[am iubit diminețile cu tine]

am iubit diminețile cu tine,
atunci când ne lăsam, aproape, să fim noi
inseparabili ca două bucăți de metal rece
dar fragili ca umbra unui surâs
ce tresare
uneori în privirea stinsă a unui bătrân
așezat pe o bancă
într-un parc fără copaci
diminețile acelea aveau o lumină
specială
asemănătoare celei de la
sud de ecuator, unde păsările flamingo se duc
să își poarte ultimul zbor
asemănătoare celei de la polul sud
acolo unde visam să ajungem
într-una din acele dimineți
pe care, acum sigur, nu le vom
mai trăi
niciodată

[Ani întregi am așteptat să se deschidă]

Ani întregi am așteptat să se deschidă
ferestrele luminate
din blocurile înalte
Apoi am învățat că ferestrele au locuri
Prin care lumina cade adânc
Printre crăpăturile zidurilor și printre
Legăturile morților vii
Tifonate destul de bine
Cu acea cremă maronie, căreia i se spune
Fericire
Apoi am învățat să mă ung cu Fericire
Peste tot
Și am înțeles că între gândurile
pe care le am și
între
gândurile pe care le ai
tifonul acela încă păstrează
mirosul unei nopți de septembrie
În care am stat amândoi împietriți
Uitându-ne la fumul albastru ce ieșea
Prin ferestrele abatorului din Săvinești
Unde porcii guițau a fericire

[De cele mai multe ori mă apropiam]

De cele mai multe ori mă apropiam
de tine
ținând tandru în mâini trupurile
lipsite de aripi
ale fluturilor tropicali
ce continuau să tremure spasmodic
ca și cum ar fi avut malarie
un soi de ofrandă din vremurile acelea
păgâne
când oameni mici și cocoșați
bolboroseau cuvinte mâloase
către cerul unor zei
mult mai înalți și aproape vii
rugându-i să oprească uciderea
pruncilor
Probabil încercam și eu
asemenea lor
să te conving