Pot fi odă mării, elegie orașelor sau doină munților.
Indiferent de plăsmuirea lor, norii sunt înainte de toate inspirație.
Bucolici sau dramatici, punți între teluric și eteric, sugerate, găsite și împărtășite în artele vizuale de cei răbdători, norii sunt de cele mai multe ori indispensabili unei fotografii desăvârșite.
Multiformi în ipostaze modelate de Eol și cameleonici în nuanțe dictate de Helios însuși, norii pot conferi ritm și rimă unor cadre altfel anoste.
Prin dinamica lor, ei deslușesc viziuni proprii în universul imaginației spectatoare, inseparabilă voit de contextul realității.
Deseori personaje principale în dreptunghiuri, norii își prezintă fără falsă modestie importantul rol în fotografiile de peisaj, incitând atât imaginația privitorului cât și critica simeză. Și fiind zugrăviți atât de către Soare Răsare cât și Soare Apune, ei se expun grandios și irepetabil în scurtul spectacol diurn, fotografilor ce aleg să le fie martori și să le imortalizeze plăsmuirile.
Norii sunt, aș spune, indispensabili în creația oricărui fotograf peisagist, fiind ''vânați'' asiduu și nu de puține ori în zadar, supunând la grea încercare răbdarea celor ce sacrifică timp prețios în așteptarea lor.
În ceea ce mă privește, pot spune că am încercat deseori să tratez căutarea și imortalizarea norilor în fotografie într-un mod cât mai aplicat, obiectiv, matematic chiar, în vederea obținerii unui cât mai eficient rezultat.
Am acordat o atenție sporită anticipării unor condiții ideale, prin studiul prognozei meteo, coordonatelor geografice, fazelor lunii, etc.
Cu alte cuvinte, am privat demersul fotografic de latura sa fortuită, responsabilă în mare parte de satisfacția șansei, norocului de a fi părtaș la spectacolul naturii. Și cu toate acestea, în pofida documentării prealabile, rezultatele obținute au fost de cele mai multe ori modeste, sub așteptări, sugerând-mi faptul că norii nu sunt elemente anticipabile, de precisă sincronizare.
Fotografierea lor, și a peisajului natural de fapt, este în opinia mea, inseparabilă de providență, care în condiții doar de ea știute, ne recompensează cu momente, amintiri și fotografii pe viață.
Într-un final optimist, mi-ar plăcea ca fotografia de peisaj, prin puternica sa latură empatică, să deschidă vocații, căi de comunicare și imbolduri responsabilizatoare cât mai multora dintre noi iar prin încercarea de a împărtăși emoțiile și viziunile personale asupra peisajului și esteticii sale, să sper totodată ca inspirația transmisă să se manifeste și sub forma respectului față de tot ce definește natura.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
