Sunt îngrijorat. Știu ce se va întâmpla. Întâi te va spăla. Apoi te va decoji cu cuțitul. Durerea va fi atât de mare, că n-ai să simți când carnea îți va trece prin răzătoare. O să pună peste tine zahăr și scorțișoară. O să te frământe la un loc cu toate merele care ați fost în plasă. Semințele tale vor ajunge la gunoi. Nu vei ști când te va băga la cuptor, în sarcofagul de foi de plăcintă. Cu mine va fi mai scurt. Sunt perfect pentru pauza ei de prânz. Din zece îmbucături ajung din nou în rai.
Ramona Ungureanu
M-am întâlnit cu ea când am intrat să-mi plătesc factura la telefon hei, nu te-am văzut de nouă toamne, ce mai faci, și cuvintele curgeau spre ea și o-mbrăcau în frunze și timpul se oprise și noi tot vorbeam despre sarea de himalaya și despre pâine și fabricile de ulei și încercam s-o prind cu ochiul meu stâng, să n-o pierd, că fata asta era ca o livadă care-mi ținea de foame și apoi omul de la tejghea a zis: lasă că mai vorbiți și mâine că închidem acuma, nu se poate, am zis, că mie acum îmi e poftă de mere.
Ana Maria Dobre-Nir
Prinde-mă. Hai, caută-mă. Sunt aici. În livada noastră. Cald, rece. Am lăsat rochia albă în urma mea. Apoi parfumul. Mușc dintr-un măr cu poftă, mă bucur și-mi închid ochii. Prinde-mă, repet. Dintr-o dată realizez că nu ești aici. A început furtuna. Pomii sunt aproape la pământ, iar eu calc strâmb printre fructele picate. Pe picioare am stropi de noroi și un vierme rătăcit poate dintr-un fruct stricat. Și noi tot din interior ne-am stricat. Încet, încet, fără să ne dăm seama de asta. Unde ești? Unde, naiba, ești?
